Reprezentanții Aeroportului Suceava participă la cel mai important eveniment de aviație comercială din Europa

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este prezent, prin intermediul Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR), în perioada 18–20 mai la forumul Routes Europe 2026, desfășurat la Rimini. 
Evenimentul este unul de referință în domeniul aviației și reunește anual companii aeriene, aeroporturi și profesioniști din industrie, care dezbat viitorul conectivității aeriene europene.
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este reprezentat de o delegație, iar participarea la eveniment face parte din viziunea pe termen lung de consolidare a conectivității regionale și de promovare a potențialului de transport al regiunii, cu scopul dezvoltării rețelei de rute și punerii în valoare a patrimoniului turistic al județului.