Trei proiecte de hotărâre extrem de importante pentru infrastructura rutieră a județului vor fi dezbătute și supuse aprobării în ședința Consiliului Județean Suceava din data de 29 mai 2026. Inițiate de vicepreședintele CJ Suceava, Stelian Simerea, proiectele vizează aprobarea Documentațiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru trei poduri aflate într-un stadiu avansat de degradare.
Valoarea totală a investițiilor depășește 66,7 milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru transformarea radicală a acestor obiective. Toate cele trei proiecte au primit deja avizul favorabil din partea Consiliului Tehnico-Economic și vor fi puse în aplicare de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava.
Iată care sunt cele trei poduri vizate de lucrări:
1. Pod nou la Panaci, peste pârâul Neagra (DJ 174)
Din cauza degradărilor majore la infrastructură, suprastructură și calea de rulare, specialiștii au decis că cea mai sigură variantă este demolarea completă a podului vechi și construirea unuia nou. Noul pod va avea o suprastructură din grinzi prefabricate din beton precomprimat, rampe de acces moderne, un sistem de colectare a apelor pluviale și elemente de siguranță rutieră de ultimă generație. De asemenea, se vor executa lucrări pentru protecția albiei pârâului.
-
Valoare totală investiție: 8.492.477,47 lei
-
Valoare C+M (Construcții+Montaj): 7.466.499,21 lei (inclusiv TVA 21%)
2. Reabilitare capitală pentru podul dintre Roșcani și Liteni (DJ 208 C)
Aflat într-o stare avansată de degradare, podul peste râul Suceava de la Roșcani va intra într-un amplu proces de consolidare pentru ridicarea clasei de încărcare. Proiectul prevede înlocuirea suprastructurii actuale cu grinzi prefabricate, consolidarea fundațiilor existente cu piloți forați, refacerea integrală a căii pe pod și a trotuarelor, dar și lucrări de protecție a albiei râului.
-
Valoare totală investiție: 25.818.290,07 lei
-
Valoare C+M: 22.405.933,82 lei (inclusiv TVA 21%)
3. Modernizare și variantă provizorie de trafic la Verești (DJ 208 B)
Cel de-al treilea pod, care asigură continuitatea circulației între localitățile Udești și Verești peste râul Suceava, va beneficia de o investiție majoră. Lucrările presupun reabilitarea și consolidarea infrastructurii și suprastructurii, înlocuirea grinzilor vechi cu unele noi din beton precomprimat și consolidarea fundațiilor. Pentru ca traficul să nu fie blocat complet, pe perioada execuției lucrărilor va fi realizată o variantă provizorie de circulație.
-
Valoare totală investiție: 32.453.654,89 lei
-
Valoare C+M: 28.546.182,51 lei (inclusiv TVA 21%)
În fundamentarea proiectului, reprezentanților administrației județene, susțin că aceste proiecte vor duce la o creștere semnificativă a siguranței în trafic, la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru localnici și tranzit, dar și la o reducere considerabilă a costurilor de întreținere pe termen lung.


