„Orășelul Copiilor” își deschide porțile în Parcul Ariniș din Gura Humorului

O inițiativă educațională unică în județul Suceava va transforma Parcul Ariniș din Gura Humorului într-un adevărat centru civic în miniatură. Duminică, 7 iunie 2026, între orele 10:00 și 16:00, copiii cu vârste între 7 și 14 ani sunt invitați să participe la proiectul non-formal „Orășelul Copiilor”. Evenimentul le oferă celor mici ocazia de a descoperi, prin joc și interacțiune directă, cum funcționează instituțiile statului, dar și ce presupun diverse meserii din comunitate.

La intrarea în acest univers special, fiecare copil va primi un „pașaport al cetățeanului”. Cu acest document în mână, micii vizitatori vor trece pe la stațiile tematice ale celor patru mari instituții județene de ordine și intervenție partenere, unde vor primi ștampile oficiale după ce vor explora echipamentele și vor asista la demonstrații.

Patru instituții cheie din județul Suceava își vor parca autospecialele în Parcul Ariniș și vor pregăti activități interactive pentru copii:

  • Poliția: Reprezentanții Departamentului de Prevenție din cadrul IPJ Suceava vor discuta cu micuții despre siguranța rutieră și regulile de conduită.

  • Pompierii ISU „Bucovina” și SVSU Vama: Vor expune tehnica de intervenție în caz de incendiu și vor organiza exerciții practice.

  • SMURD / Ambulanța (Bucovina Med): Echipajul de la Gura Humorului le va arăta copiilor cum se acordă primul ajutor și cum funcționează o ambulanță.

  • Jandarmeria: Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va veni cu echipamente specifice și, cel mai probabil, cu un agent canin extrem de iubit de cei mici.

Punte între educația civică și afacerile locale

Pe lângă stațiile destinate siguranței naționale, „Orășelul Copiilor” va găzdui și o zonă dedicată antreprenorilor, fermelor, meșteșugarilor tradiționali și atelierelor creative din Gura Humorului. Copiii vor putea sta de vorbă direct cu oamenii din comunitate care practică aceste profesii. Scopul organizatorilor, Asociația Relief and Trust Society din Vama, sprijiniți de Primăria Gura Humorului, este de a le arăta celor mici opțiuni reale pentru viitor și de a-i ajuta să înțeleagă importanța numărului unic 112 sau a spiritului civic.

Accesul la eveniment este complet gratuit.