Poiana Stampei a sărbătorit copilăria și creativitatea: sute de copii au participat la festivitatea „Comorile Călimanilor”

Căminul Cultural din Poiana Stampei a găzduit, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, festivitatea de premiere a Concursului de creație „Comorile Călimanilor”, eveniment inclus în programul manifestării „Universul Copiilor în Culori”.

Concursul a fost organizat de Administrația Parcului Național Călimani R.A. (aflată în subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva), în parteneriat cu Asociația Forestierilor din România (ASFOR), Institutul pentru Științele Vieții Suceava și Primăria Comunei Poiana Stampei.

Ediția din acest an a reunit 187 de elevi proveniți din 22 de unități de învățământ din județele Suceava, Mureș, Bistrița-Năsăud și Harghita. Participanții au realizat pe suport de lemn lucrări artistice prin care au ilustrat frumusețea primăverii în zona montană, activitățile specifice comunităților din Munții Călimani, precum și tradițiile și obiceiurile locale.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, alături de sute de copii și însoțitori. Pe lângă acordarea premiilor, organizatorii au pregătit numeroase activități recreative și creative, jocuri, momente de socializare și surprize dulci pentru cei mici, transformând evenimentul într-o adevărată celebrare a copilăriei.

Directorul Administrației Parcului Național Călimani, Laurențiu Basarab Bîrlădeanu, a subliniat importanța educației pentru natură și a implicării copiilor în astfel de proiecte:

„Ne bucurăm că acest concurs a reunit atât de mulți copii din cele patru județe și că tema propusă a inspirat lucrări pline de sensibilitate și creativitate. Prin astfel de activități ne dorim să formăm în rândul copiilor respectul față de natură, să îi încurajăm să descopere și să prețuiască patrimoniul natural și cultural al Munților Călimani, dar și să transmitem aceste valori mai departe în familie și comunitate, educând adulții prin copii. Educația pentru natură reprezintă una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face pentru viitor”.

La rândul său, președintele ASFOR, Ciprian-Dumitru Muscă, a evidențiat rolul educației în formarea generațiilor viitoare:

„În Bucovina încheiem astăzi prima ediție a concursului «Comorile Călimanilor», un proiect dedicat copiilor și talentului lor artistic. Prin acest concurs de pictură pe lemn ne-am propus să punem în valoare creativitatea copiilor din zona de munte și frumusețea locurilor din care provin.

Este un eveniment special deoarece reunește participanți din cele patru județe aflate în aria Parcului Național Călimani. Am primit peste 200 de lucrări din Suceava, Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud, fiecare dintre ele reflectând natura, tradițiile și identitatea comunităților locale.

Mulțumim partenerilor noștri – Administrației Parcului Național Călimani și Primăriei Poiana Stampei, care găzduiește această festivitate de premiere. Felicităm toți copiii participanți, care vor fi recompensați pentru implicare și talent.

Dincolo de competiție, ne dorim ca astfel de proiecte să îi apropie pe cei mici de natură, de pădure și de valorile zonei montane. Poate că printre acești copii se află viitorii silvicultori, rangeri sau specialiști care vor contribui la protejarea patrimoniului nostru natural.

Le mulțumesc membrilor juriului pentru profesionalismul de care au dat dovadă în evaluarea unor lucrări deosebite. De asemenea, ne propunem ca cele mai reprezentative creații să fie expuse în Vatra Dornei, Suceava și, sperăm, la București, astfel încât talentul copiilor din zona Călimanilor să fie cunoscut și apreciat de un public cât mai larg”.

Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a transmis un mesaj de apreciere tuturor participanților și organizatorilor:

„Ziua Copilului este despre bucurie, creativitate și comunitate. Ne bucurăm că Poiana Stampei a fost gazda acestui eveniment frumos și felicităm toți copiii care au participat la concurs. Astăzi am sărbătorit copilăria, talentul și frumusețea locurilor noastre, iar acest lucru ne oferă încredere în generațiile care vin”.

Lucrările înscrise în concurs au fost evaluate de un juriu de specialitate format din artiștii plastici David Croitor și Rodica Bușcu, precum și din specialiști în domeniul silviculturii, care au apreciat atât creativitatea participanților, cât și mesajele de protejare a mediului transmise prin intermediul desenelor. Organizatorii le-au adresat textierilor și membrilor juriului calde mulțumiri pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă.

Festivitatea de premiere a fost completată de un program artistic deosebit, susținut de Ansamblul Folcloric „Poenița” din Poiana Stampei și de grupul de folk al Școlii Gimnaziale din localitate, care au oferit publicului momente de muzică și tradiție autentică.

De asemenea, Primăria Poiana Stampei a organizat, atât în foaierul Casei de Cultură, cât și în curtea din fața acesteia, ateliere cu jocuri pentru cei mici și a pus la dispoziție un tobogan gonflabil, toți copiii fiind răsfățați cu tratații dulci din partea organizatorilor.

La finalul evenimentului, organizatorii au transmis felicitări tuturor participanților și au mulțumit cadrelor didactice, părinților și partenerilor care au contribuit la succesul acestei ediții, transmițând totodată un mesaj special: „La mulți ani tuturor copiilor! Voi sunteți adevăratele Comori ale Călimanilor!”