Pojorâta continuă să își premieze valorile! Trei eleve performante din comună, premiate de primarul Ioan Bogdan Codreanu

Comunitatea din Pojorâta demonstrează încă o dată că știe să își prețuiască și să își premieze valorile, punând un accent deosebit pe dezvoltarea sistemului educațional și pe recunoașterea performanței la cel mai înalt nivel.

În cadrul ședinței festive a Consiliului Local de joi, 4 iunie, primarul Ioan Bogdan Codreanu le-a premiat pe cele trei eleve performante care au adus cinste comunei prin rezultate remarcabile obținute la etapele naționale ale unor prestigioase competiții școlare. Edilul a subliniat că autoritățile au datoria de a fi alături de tinerii care aduc plus valoare și renume localității, considerând aceste recompense financiare drept o investiție directă în viitorul comunității.

„Astăzi avem bucuria să le avem alături pe campioanele noastre, Raluca, Teodora și Alexandra, împreună cu profesorii și părinții care le-au susținut în tot acest parcurs. Aceste rezultate arată munca, disciplina și sacrificiile făcute de ele și aduc cinste atât comunității Pojorâta, cât și școlilor pe care le reprezintă.

Suntem mândri că pe cărțile lor de identitate scrie Pojorâta și este datoria noastră să sprijinim copiii care duc numele comunei mai departe prin performanțele lor. Rezultatele acestea ne obligă să fim mai atenți și mai implicați în susținerea tinerilor valoroși.

Îmi doresc ca, oriunde vor merge în viață, să nu uite de unde au plecat și să revină acasă, pentru că Pojorâta are nevoie de oameni care pot aduce valoare comunității”, a spus primarul Ioan Bogdan Codreanu.

Eleva Raluca Forminte, de la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, a fost recompensată cu suma de 3.000 de lei și o plachetă după ce a cucerit premiul I la etapa națională a Concursului Național de Chimie „Magda Petrovanu” desfășurat la Iași. Tot de la Colegiul Silvic, Teodora Bedrule a primit un premiu de 2.000 de lei pentru mențiunea obținută la faza națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”. De asemenea, Alexandra Lucău, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a fost premiată cu 2.000 de lei și un buchet de flori pentru mențiunea obținută la etapa națională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei de la Slobozia.

Primarul Ioan Bogdan Codreanu s-a declarat profund onorat să fie alături de aceste tinere performante, evidențiind efortul lor uriaș și sacrificarea timpului liber pentru obținerea acestor rezultate remarcabile.

Edilul a transmis mulțumiri speciale și cadrelor didactice care le-au îndrumat pe eleve, respectiv directorul Colegiului Silvic Bucovina, prof. Alina Cuciurean, prof. Lidia Mârzac de la Colegiul Silvic Bucovina, prof. îndrumător Mihaela Ghelbere de la Colegiul Silvic Bucovina și prof. îndrumător Ioana Sevan de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Mulțumirile primarului de la Pojorâta s-au adresat și către prof. Maria Baltag, care, din motive personale, nu a putut fi prezentă la eveniment.

„Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără implicarea profesorilor care au contribuit la formarea acestor elevi. Recunoașterea noastră este modestă în raport cu munca depusă, dar vine din respectul comunității pentru performanță”, a spus Ioan Bogdan Codreanu.

Recunoștința a fost reciprocă, directoarea Alina Cuciurean oferindu-i primarului o distincție pentru sprijinul financiar și logistic oferit constant de Primărie, inclusiv la competițiile internaționale.

 „Domnule primar, în urmă cu nouă ani, când am început să ne uităm și către alte școli din Europa, am purtat o discuție cu dumneavoastră despre participarea la un campionat european.

Ați fost singurul care a spus clar că trebuie să mergem înainte, cu încredere și determinare, pentru a reuși.

Domnule primar Codreanu, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când nu știam dacă putem face deplasarea din motive financiare și logistice, ați fost din nou omul care a sprijinit acest demers și ne-a încurajat să pornim la drum.

Vă mulțumim în numele copiilor. Spun cu mândrie că am reprezentat țara și sistemul de învățământ și că ne-am întors cu rezultate foarte bune: o medalie de aur, două de argint și patru de bronz.

Am obținut rezultate importante inclusiv în competiții internaționale, unde am reușit performanțe remarcabile: am bătut Austria la ea acasă!

Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că ați susținut acest parcurs. Din partea celor două echipe vă transmitem recunoștința și aprecierea noastră sinceră, dar și un certificat de recunoștință!”, a spus prof. Alina Cuciurean, directorul Colegiului Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc.

Absențe politice nemotivate la premierea excelenței

 

În contrast puternic cu atmosfera de sărbătoare și recunoaștere a valorilor din cadrul comunității, latura politică locală a oferit un moment regretabil chiar în ziua dedicată premierii acestor eleve de excepție. Consilierii locali din partea PSD, respectiv Ioan Beșliu, Filimon Porcilescu, Petru Burduhos, Emilian Canișag și Ilie Grigorean, au ales să nu se prezinte la această ședință ordinară a Consiliului Local, deși data și ordinea de zi fuseseră anunțate oficial în urmă cu două săptămâni.

Prin această absență, aleșii locali din tabăra social-democrată au refuzat practic să susțină performanța celor trei fete din comună.

Este de menționat faptul că nu este pentru prima dată când social democrații din Consiliul Local Pojorâta aleg să boicoteze prin absență sau abținere de la vot proiecte de importanță pentru oamenii din Pojorâta, adică pentru cei cărora, mai ieri, le cereau votul.

„Este incorect și imoral ca reprezentanții Partidului Social Democrat de la nivelul comunei Pojorâta să transforme orgoliile personale într-un mod de practică, într-un mod de a fi. Rămânem consecvenți ideii că oamenii Pojorâtei au fost, sunt și vor fi prioritatea noastră, iar copiii Pojorâtei, o dată în plus, pentru că ei sunt viitorul. Nu ne abatem! Doar continuăm”, a transmis primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.