Revistele şcolare româneşti, scrise şi redactate de elevii de gimnaziu şi liceu, au luat naştere în Transilvania, ca un mijloc de conservare şi cultivare a limbii naționale şi de cultivare a sentimentului patriotic. Revistele au cunoscut o dezvoltare excepțională în perioada interbelică, ca apoi, aproape 20 de ani, să fie interzise, fiind înlocuite cu gazetele de perete. Apariția lor a fost reluată în 1966, în perioada de liberalizare, cunoscând o puternică efervescență între anii 1967-1981, când marea lor difuzare (peste 700 de titluri tipărite în capitală şi județe) a determinat Ministerul Învățământului să organizeze concursul național al revistelor şcolare, urmat anual de tabăra națională de vară a redacțiilor laureate.
Revistele şcolare vin în sprijinul formării elevilor şi a cadrelor didactice, ajută la identificarea metodelor şi a mijloacelor de dialog şi comunicare, a limbajului comun, a punților de legătură, а tradițiilor şi a altor preocupări comune statelor din Uniunea Europeană.
Concursul național al revistelor şcolare popularizează la nivel național revistele realizate şi coordonate de elevi, evaluează experiența colectivelor de redacție în domeniul publicisticii şcolare, promovează educarea tinerilor în spiritul respectului pentru adevăr, pentru reflectarea obiectivă a realității, prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist, cultivarea imaginației, a spiritului critic şi a creativității în rândul elevilor, însuşirea tehnicilor clasice şi moderne de redactare, tehnoredactare, documentare, investigare, multiplicare, difuzare a unei publicații şcolare.
Concursul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Inspectoratele şcolare județene – educație permanentă și activități extrașcolare, și conține trei etape: locală/sector; județeană/municipală; națională.
La etapa națională s-au calificat, conform regulamentului, 10 reviste școlare din județul Suceava, iar 5 dintre acestea au fost recompensate cu premii la etapa națională, astfel:
Premiul I
- Revista „Generații `46”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, coordonator prof. Mihaela Amariței

Premiul II
- Revista „Interferențe”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți, coordonator prof. Gabriela Cica Sascău

Premiul III
- Revista „Noi Generații”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonator prof. Liliana Balan

Mențiuni
- Muguri de lumină, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, coordonator prof. Ancuța Nadia Gulei

- Revista „Muguri”, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, coordonatori prof. Beatrice Halip, prof. Alexandra Chifan, prof. Iulian Halip.

În perioada 21 – 26 iunie 2026 se va desfășura Tabăra națională a Concursului național de reviste școlare, care se va desfășura la Muncel, județul Iași. În tabăra națională vor participa câte doi elevi din colectivele de redacție ale revistelor premiate (premiul I, II) fiind însoțiți de un cadru didactic.
Totodată, doamna prof. Mihaela Amariței, de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, va participa, pentru a III-a oară, în calitate de coordonator al etapei naționale a concursului și la redactarea revistei taberei.
Concursul național de reviste școlare este coordonat de inspector școlarpentru educație permanentă prof. Tatiana Vîntur, inspector școlar prof. Gabriela Cazac și inspector școlar prof. Ilie-Cristian Gorcea, concursul fiind cuprins în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale al M.E.C./2026.


