Luna iunie stă sub semnul geniului eminescian în Bucovina! Duminică, 14 iunie, sub streșinile încărcate de istorie ale Mănăstirii Putna, a avut loc un eveniment cultural de o sensibilitate aparte: ediția cu numărul 12 a Concursului de Recitare din Lirica Eminesciană „La Putna”.
Manifestarea face parte din proiectul de anvergură „Trasee Eminesciene”, o inițiativă de suflet, credință și restaurare a memoriei „Românului Nostru Absolut”, implementată de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”. Organizatorii au transmis mulțumiri speciale noii conduceri a județului, președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, și vicepreședintelui Nicolae Robu, pentru deschiderea, înțelegerea și susținerea totală acordată acestui proiect identitar.
56 de „campioni” din Suceava, Basarabia și Cernăuți
Dincolo de granițe și dincolo de dramele vremurilor actuale, poezia a învins. Nu mai puțin de 56 de copii — numiți memorabil „ai războiului și ai luminii” —, sosiți din Basarabia, din Regiunea Cernăuți și din județul Suceava, s-au întrecut în măiestria recitării. Toți au fost declarați învingători, unificați spiritual în numele lui Eminescu.
Festivitatea de înmânare a premiilor, a diplomelor și recitalul de excepție al laureaților s-au desfășurat într-o atmosferă fabuloasă la Putna. Evenimentul a căpătat o greutate spirituală deosebită, având loc sub lumina binecuvântării și în prezența permanentă a starețului Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic.
„Dacă este luna iunie, ar fi o blasfemie să nu ne amintim de Românul Nostru Absolut – EMINESCU. El este spiritul total, boltă astrală peste toate generațiile, care merită statui în fiecare colțișor de țară. Fără Eminescu neamul acesta ar fi doar o umbră!”, a transmis scriitorul Ioan Manole, coordonator al proiectului „Trasee eminesciene”.
Proiectul „Traseele Eminesciene” merge mai departe cu multă încredere și speranță, demonstrând că în Bucovina memoria, tezaurul cultural, iubirea de moșie și valorile fundamentale rămân vii prin intermediul noilor generații.


