Sechestru de lux în „Republica Forestieră” Suceava! Pensiunea „Codrii Bucovinei”, hale și camioane, puse sub lacăt de procurori

Zile negre și pline de suspine pentru afacerile cu parfum de cetină din județul Suceava, unde procurorii au demonstrat din nou că, prin muncă de documentare, pot pune lacătul pe averi întregi mai repede decât se taie un arbore secular. La propunerea Biroul pentru Protecția Forestieră și Piscicolă din cadrul IPJ, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a semnat o ordonanță care cu siguranță a provocat insomnii de proporții pe plan local.

Luni, 12 iunie 2026, s-a dispus aplicarea unui sechestru asigurător de toată frumusețea pe o listă lungă de bunuri ce par desprinse dintr-un catalog de imobiliare. 

Marea surpriză a acestei acțiuni în forță o reprezintă indisponibilizarea celebrei pensiuni și restaurant „Codrii Bucovinei” din comuna Vama, satul Molid, un loc unde, odinioară, se făceau planuri mari, dar care acum stă sub atenta supraveghere a legii. Proprietarul din acte, Vasile Luchian, a văzut cum pe lângă restaurant i s-au mai evaporat, cel puțin temporar, alte trei imobile și nu mai puțin de patru terenuri intravilane situate în aceeași localitate. Ca tacâmul să fie complet, iar lecția să fie învățată de toată lumea, procurorii nu s-au oprit la gardul pensiunii, ci s-au extins rapid și asupra patrimoniului firmei TRANS LUKY SRL. În orașul Frasin, sub măsura sechestrului au căzut un sediu administrativ proaspăt sigilat, două hale industriale și alte două terenuri care ar fi trebuit să aducă profit, nu bătăi de cap cu organele de cercetare penală.

Pe lista neagră a sechestrului au fost trecute de urgență și trei autoutilitare, două remorci și o semiremorcă, mașini care, pentru o bună perioadă de timp, nu vor mai transporta absolut nimic pe drumurile patriei. Rămâne de văzut cum se va termina această poveste cu iz de epopee forestieră, însă un lucru este cert: pensiunea din Molid are acum un meniu mult mai greu de digerat. PENTRU MULȚI…!