Municipiul Piatra-Neamț marchează Ziua Drapelului Național printr-un spectacol folcloric de amploare, organizat joi, 26 iunie, în Piața Ștefan cel Mare. Evenimentul va începe la ora 19:00 și promite o seară dedicată tradițiilor românești, muzicii populare și valorilor naționale.

Invitații serii sunt artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești, care vor urca pe scenă alături de celebra Orchestră „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Din program fac parte recitaluri susținute de Alexandru Brădățan, Emilia Dorobanțu, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă, Ionuț Fulea, Andreea Haisan, Marian Medregoniu, Paul Ananie și Nicu Mâță.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de Ansamblul „Junii Sibiului”, care va aduce în fața publicului dansuri și momente coregrafice inspirate din tradițiile autentice românești.
Evenimentul este organizat de Municipiul Piatra-Neamț, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și al partenerilor implicați în desfășurarea manifestării și va fi prezentat de jurnalista bucovineană Raluca Bercea.



