COD ROȘU de caniculă în România. Temperaturile urcă până la 41 de grade, nopţile vor fi tropicale

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări de caniculă extremă pentru România. Începând de duminică, mai multe regiuni intră sub cod roşu, cu temperaturi comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Maximele vor ajunge până la 40 de grade, iar de luni până miercuri se pot atinge chiar 41 de grade.

România intră sub avertizări severe de caniculă, după ce Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe coduri galbene, portocalii şi roşii de temperaturi extreme, valabile în perioada 27 iunie – 1 iulie.

Sâmbătă, 27 iunie, valul de căldură persistă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, regiuni aflate sub cod galben. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. În zonele de câmpie şi, pe alocuri, în cele de deal, indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În acelaşi interval, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Transilvania se află sub cod portocaliu de caniculă. Aici, valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime vor ajunge la 38-39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse, în general, între 17 şi 22 de grade.

Cod roşu de caniculă de duminică

De duminică, 28 iunie, de la ora 10:00, intră în vigoare codul roşu de caniculă pentru Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Potrivit ANM, în aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie.

Temperaturile vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade, dar în Maramureş, Crişana şi nord-vestul Transilvaniei valorile vor urca spre 39-40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală, cu minime între 17 şi 25 de grade.

În acelaşi interval, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei se vor afla sub cod portocaliu. Maximele vor fi între 34 şi 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat.

Canicula extremă se extinde de luni

De luni, 29 iunie, ora 10:00, până miercuri, 1 iulie, ora 10:00, codul roşu se extinde în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei.

În aceste regiuni, meteorologii anunţă temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Valorile se vor situa între 35 şi 41 de grade, cu cele mai ridicate temperaturi în Banat şi Crişana.

Nopţile vor fi tropicale, cu minime în general între 17 şi 25 de grade, ceea ce va face ca disconfortul termic să se menţină ridicat inclusiv după apus.

Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei vor fi sub cod portocaliu în perioada 29 iunie – 1 iulie. Aici, valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 de grade în Delta Dunării şi 38 de grade în restul zonelor, relatează observatornews.ro.