Comuna Horodnic de Jos se află în centrul unei dezbateri publice. Valeriu Gheorghe Prelipcean, cetățean al comunei, a adresat o scrisoare deschisă Consiliului Local în care condamnă starea de pasivitate a aleșilor locali în fața scandalurilor repetate în care este implicat primarul Ionel Andrișan.
Invocând articole din Constituția României și Codul Administrativ, petiționarul solicită oficial înscrierea memoriului pe ordinea de zi a următoarei ședințe și cere măsuri concrete, mergând până la pregătirea unui referendum pentru demiterea edilului.
Un cetățean din Horodnic de Jos cere Consiliului Local să demareze procedurile de demitere a primarului Ionel Andrișan
Valeriu Prelipcean își justifică demersul prin „profundul sentiment de indignare, rușine și dezamăgire” față de modul în care numele localității a devenit subiect de ironie în presa locală și în spațiul public. Acesta subliniază că nu se substituie organelor de anchetă pentru a stabili vinovății juridice, însă atrage atenția asupra unui prejudiciu moral deja produs.
Totul a pornit din momentul în care primarul Ionel Andrișan a abandonat doi câini pe raza comunei Ostra, direct din Dusterul Primăriei Horodnic de Jos, pe COD ROȘU de caniculă. Deși edilul a încercat printr-o „confesiune pe rețelele de socializare” să se disculpe, spunând că a fost vorba despre o neînțelegere, oamenii nu cred în „bunele intenții” ale acestuia.
Ca atare, autorul memoriului taxează dur atitudinea primarului, amintind că funcția publică nu este „o moșie sau un scaun de familie”, ci o responsabilitate ce trebuie apărată prin decență și conduită. În termeni extrem de plastici, cetățeanul critică lipsa de reacție a consilierilor locali din Horodnic de Jos, sugerând că aceștia încearcă să protejeze confortul politic al edilului.
În opinia semnatarului, dacă edilul ar fi dat dovadă de onoare, ar fi apelat la demisie ca act de protejare a instituției. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, singura cale democratică rămasă este întoarcerea la votul cetățenilor prin referendum.
Redăm integral memoriul semnat de Valeriu Gheorghe Prelipcean:
„Subsemnatul, Prelipcean Valeriu Gheorghe, domiciliat în comuna Horodnic de jos, jud. Suceava, în calitate de cetățean preocupat de prestigiul, demnitatea și imaginea publică a comunei Horodnic de Jos, vă adresez prezenta scrisoare deschisă, formulată ca demers civic, juridic şi moral, izvorât dintr-un profund sentiment de indignare, ruşine și dezamăgire față de situația în care numele localității noastre a ajuns să fie asociat, în presa locală și în spațiul public, cu acuzații grave privind conduita primarului Ionel Andrişan.
Nu mă substitui organelor competente. Nu stabilesc vinovăţii. Nu pronunţ sentinţe. Adevărul juridic aparține instituțiilor abilitate, iar eventuala răspundere juridică trebuie stabilită numai prin procedurile prevăzute de lege.
Există însă un adevăr public, moral și comunitar pe care nicio anchetă nu îl poate amâna la nesfârșit. Imaginea comunei Horodnic de Jos a fost lovită. Nu printr-o simplă bârfă de uliță, nu printr-o șoaptă rătăcită pe la poartă, ci prin articole de presă, imagini şi dezbateri publice care au transformat numele comunei într-un subiect de uimire, ironie și ruşine. Iar când o comunitate ajunge să fie cunoscută mai mult prin scandalul celui care o conduce decât prin vrednicia oamenilor ei, Consiliul Local nu mai are luxul tăcerii.
Există momente în viața unei comunități când tăcerea devine complicitate, iar pasivitatea se transformă într-o formă de aprobare morală. Consider că ne aflăm într-un asemenea moment.
Funcţia de primar nu este o proprietate personală. Nu este moşie, nu este scaun de familie, nu este trofeu electoral pus în vitrină. Este o responsabilitate publică. Cel care ocupă această funcție nu îşi reprezintă doar propria persoană, propriul partid sau propriul cerc de apropiaţi. El reprezintă fiecare copil, fiecare familie, fiecare gospodar, fiecare bătrân, fiecare om cinstit care trăiește în această comună și care nu merită să își vadă localitatea târâtă într-o comedie tristă, cu decor administrativ și consecințe reale.
Demnitatea unei funcții publice nu se apără prin comunicate, explicații întortocheate sau tăceri calculate. Se apără prin conduită. Prin decență. Prin asumare. Prin respect față de comunitate.
În situația de față, indiferent de concluziile autorităților competente, prejudiciul de imagine este deja produs. Horodnic de Jos a fost asociat public cu acuzații privind abandonarea unor câini, cu folosirea unui autoturism aparținând primăriei și cu întrebări legitime privind utilizarea resurselor publice. Aceste aspecte trebuie lămurite urgent, complet și instituţional.
Nu pentru satisfacerea unei curiozităţi. Nu pentru răfuială politică. Nu pentru spectacol. Ci pentru că bunurile publice, imaginea publică și prestigiul unei comunități nu pot fi tratate ca accesorii personale ale unui mandat.
Dacă informațiile apărute în presă sunt neîntemeiate, atunci ele trebuie clarificate prin mijloace oficiale. Dacă sunt întemeiate, atunci situația este cu atât mai gravă. În ambele variante, tăcerea Consiliului Local nu ajută pe nimeni. Nu apără comuna. Nu apără instituţia. Nu apără cetățenii. Cel mult, apără confortul politic al celor care preferă să nu vadă elefantul din încăpere, ori, în cazul de față, Dusterul din poveste.
Este inadmisibil ca imaginea unei comune să fie împinsă în zona ridicolului public, iar autoritatea deliberativă să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cetățenii nu au ales un primar pentru ca numele comunei să fie administrat prin titluri de presă. Au dat un mandat pentru administrarea treburilor publice, nu pentru ca reputația localității să fie plimbată prin scandaluri ca o anexă la foaia de parcurs.
Dacă prestigiul unei comune s-ar putea repara ca o bară de maşină, problema ar fi simplă. S-ar duce la vopsitorie, s-ar da un strat de culoare, s-ar lustrui și gata. Dar onoarea nu se vopsește. Încrederea nu se asfaltează. Respectul nu se cumpără din bugetul local. Se câștigă greu și se pierde într-o clipă.
Or, în acest moment, Horodnic de Jos nu are nevoie de scuze croite pe genunchi și nici de explicații care se clatină la prima întrebare. Are nevoie de o reacţie instituţională limpede, fermă și demnă.
Consiliul Local trebuie să înțeleagă că nu se află în fața unei simple neplăceri mediatice. Se află în fața unei crize de încredere. Iar crizele de încredere nu se rezolvă cu tăcere. Tăcerea nu reconstruieşte prestigiul. Tăcerea nu spală ruşinea. Tăcerea nu răspunde cetățenilor. Tăcerea doar prelungește senzaţia că, în administrația locală, interesul public stă la coadă după interesul politic.
Consiliul Local nu este biroul de avocatură al primarului. Nu este scutul său personal. Nu este decorul solemn în fața căruia orice problemă trebuie îngropată sub formula comodă „nu comentăm”.
Consiliul Local este autoritatea deliberativă a comunei. Reprezintă comunitatea. Iar comunitatea are dreptul să știe că instituţiile sale nu stau cu mâinile încrucișate atunci când numele localității este pus la zid.
Dacă primarul comunei ar fi avut decenţa, onoarea și respectul pe care funcția le impune, ar fi înțeles că există situații în care demisia nu este o recunoaștere a vinovăţiei, ci un act de protejare a instituției. Un om care respectă scaunul pe care stă știe când acel scaun începe să apese prea greu pe obrazul comunității.
Din păcate, nu poţi cere unui om să ofere ceea ce conduita sa publică nu dovedește că are. Iar atunci când asumarea nu vine de bunăvoie, singura cale democratică rămasă este întoarcerea la cetățeni.
În aceste condiții, consider că se impune deschiderea unei dezbateri publice serioase privind declanşarea demersurilor legale pentru organizarea referendumului local de demitere a primarului, în condițiile Codului administrativ și ale legislaţiei aplicabile.
Referendumul nu este răzbunare. Nu este condamnare penală. Nu este execuție publică. Este instrument democratic. Este întrebarea firească adresată comunității: mai există sau nu raportul de încredere dintre cetățeni și cel care pretinde că îi reprezintă?
Mandatul nu este un cec în alb. Votul nu este o scutire de responsabilitate pentru patru ani. Alegerea într-o funcție publică nu transformă comunitatea în spectator captiv la spectacolul propriului primar.
Într-o comună sănătoasă, cetățeanul nu trebuie să aştepte sfârşitul mandatului ca pe sfârşitul unei ierni grele. Democrația oferă mecanisme tocmai pentru situațiile în care încrederea publică a fost ruptă.
În acest sens, solicit Consiliului Local al Comunei Horodnic de Jos:
-
Să adopte o poziție publică prin care să delimiteze instituția Consiliului Local de orice faptă, conduită sau împrejurare care afectează imaginea comunei Horodnic de Jos.
-
Să solicite instituțiilor competente verificarea tuturor aspectelor semnalate în spațiul public, inclusiv cu privire la eventuala utilizare a bunurilor publice în interes personal, dacă există indicii în acest sens.
-
Să solicite lămuriri privind folosirea autoturismului Primăriei, inclusiv existența foii de parcurs, scopul deplasării, traseul efectuat și justificarea administrativă a utilizării acestui bun public.
-
Să iniţieze toate demersurile legale aflate în competența sa pentru restabilirea prestigiului instituţiei Primăriei și al comunei Horodnic de Jos.
-
Să informeze cetățenii asupra mecanismelor legale prin care poate fi inițiat referendumul local pentru încetarea mandatului primarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
-
Să organizeze o dezbatere publică privind standardele de conduită, integritate şi responsabilitate ale aleşilor locali.
-
Să adopte o declarație instituțională prin care să reafirme că resursele publice ale comunei trebuie folosite exclusiv în interes public, iar imaginea comunității nu poate fi sacrificată pentru protejarea niciunei persoane.
Cu profund regret constat că, pe parcursul acestui mandat, percepția unei părți a comunității este aceea că beneficiile au gravitat mai degrabă în jurul unor persoane apropiate administrației, în timp ce oamenii au rămas cu promisiuni, iar până și câinii au ajuns simbolul abandonului. Tragicul dieser situații este că, într-o comunitate în care oamenii se simt adesea uitaţi, până și animalele au ajuns să pară prinse în aceeași logică a nepăsării.
În tot acest tablou, ridicolul nu anulează gravitatea. O accentuează. Pentru că există momente în care realitatea începe să semene atât de mult cu un pamflet, încât până și satira îşi pierde curajul de a exagera.
Horodnic de Jos nu merita să ajungă cunoscut prin controverse. Merita să fie cunoscut prin oamenii săi harnici, prin gospodăriile sale, prin tradițiile sale, prin bunul-simţ al unei comunități care, generații la rând, și-a câştigat pâinea prin muncă și cinste.
Astăzi însă, asupra tuturor acestora planează umbra unui scandal care, indiferent de concluziile la care vor ajunge autoritățile competente, a produs deja un prejudiciu pe care niciun comunicat, nicio ridicare din umeri și nicio explicație împleticită nu îl pot șterge.
În orice piesă de teatru există un moment în care actorii înțeleg că spectacolul s-a terminat și cortina trebuie coborâtă. Numai că, in administrația publică, cortina nu cade peste un decor. Cade peste imaginea unei comunități întregi.
Şi poate cea mai amară ironie este aceasta: în timp ce alte comunități ridică monumente, ziduri ale memoriei şi proiecte pentru viitor, Horodnic de Jos este obligat să ridice, zi de zi, explicații. Iar explicațiile au un mare defect. Nu repară onoarea. Doar încearcă să justifice pierderea ei.
Consiliul Local este pus astăzi în fața unei alegeri care depășește orice calcul politic. Poate alege liniştea aparentă a tăcerii sau demnitatea unei reacţii instituţionale. Prima protejează prezentul unor persoane. Cea de-a doua protejează viitorul comunei.
În definitiv, primarii vin și pleacă. Consilierii vin și pleacă. Mandatele expiră. Partidele se schimbă. Dar numele unei comune rămâne înscris pe actele de naştere ale copiilor, pe crucile din cimitir, în amintirile celor plecați și în sufletul celor care încă spun cu mândrie: „Sunt din Horodnic de Jos.”
Acesta este adevăratul patrimoniu al comunității. Acest patrimoniu nu aparține niciunui primar, niciunui partid și niciunei majorităţi vremelnice. El aparține oamenilor. Tocmai de aceea, trebuie apărat cu fermitate, cu echilibru și cu respect pentru lege.
Pentru că există o diferență uriaşă între a conduce o comună și a ajunge personajul principal al unei comedii administrative pe care unii o privesc cu zâmbetul pe buze, iar locuitorii comunei cu privirea plecată.
Acesta este momentul în care satira încetează să mai fie literatură și devine, din nefericire, realitate.
Iar când realitatea devine pamflet, instituțiile au două variante: fie tac și devin parte din decor, fie reacționează și arată că demnitatea comunității nu poate fi abandonată pe marginea drumului.
În temeiul art. 51 din Constituţia României, al Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 și al dispozițiilor incidente din Codul administrativ, vă solicit respectuos ca prezentul memoriu să fie înscris pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare sau extraordinare a Consiliului Local, să fie analizat în plen și să îmi comunicați un răspuns oficial, motivat în fapt și în drept, cu indicarea măsurilor adoptate ori a motivelor pentru care solicitările formulate sunt admise sau respinse.
Totodată, vă solicit ca răspunsul să fie comunicat în termenul prevăzut de lege și să cuprindă punctul de vedere oficial al Consiliului Local asupra fiecărei solicitări formulate prin prezenta petiție, astfel încât cetățenii comunei Horodnic de Jos să cunoască poziția instituțională a autorității deliberative cu privire la protejarea prestigiului comunității, a imaginii administrației publice locale și a încrederii în instituțiile acesteia.
Consider că un răspuns formal sau evaziv nu ar satisface exigențele unei administrații publice transparente și responsabile. Tocmai de aceea, vă solicit o analiză efectivă a aspectelor semnalate şi exprimarea unei poziții instituționale clare, în spiritul legalității, al transparenței și al respectului datorat cetățenilor pe care îi reprezentaţi.
Istoria va consemna nu doar faptele care au generat această situație, ci și modul în care instituțiile comunei au ales să reacționeze. Uneori, tăcerea poate devenir o hotărâre în sine. Sper ca, de această dată, Consiliul Local să aleagă răspunsul, responsabilitatea și demnitatea instituțională”.
2 iulie 2026.
Prelipcean Valeriu Gheorghe