Bărbat beat, acroșat de o mașină, la Cornu Luncii

Duminică la amiază, în jurul orei 12:35, pe drumul național DN 2E s-a produs un accident rutier în urma căruia un pieton a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a angajat în traversarea șoselei prin loc nepermis și într-o stare avansată de ebrietate.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Slatina, se afla la volanul unui autoturism și se deplasa în afara localității Sasca, comuna Cornu Luncii, circulând din direcția Fălticeni către Cornu Luncii. La un moment dat, mașina a acroșat un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Tămășeni, județul Neamț, care trecea strada de la stânga la dreapta față de sensul de mers al vehiculului.

Bărbat beat, acroșat de o mașină, la Cornu Luncii

În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava. În urma examinării de specialitate de la unitatea spitalicească, din fericire, diagnosticul stabilit de medici a fost unul ușor, respectiv „traumatism ușor prin accident rutier”.

Polițiștii sosiți la fața locului au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). În schimb, când oamenii legii l-au testat cu aparatul etilometru pe pietonul aflat pe patul de spital, rezultatul a explicat în mare măsură gestul său iresponsabil: bărbatul avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acestuia urmează să îi fie recoltate și probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a îmbibației alcoolice.

Din primele cercetări efectuate de către agenții rutieri, vinovat de producerea accidentului este chiar pietonul din județul Neamț, care a traversat drumul național prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, investigațiile fiind continuate de polițiști pentru a stabili cu exactitate toate dinamica producerii evenimentului.