Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va deveni, în perioada 10–18 iulie 2026, centrul de întâlnire al tinerilor cercetători din domeniul fizicii fundamentale, prin găzduirea Trans-European School of High Energy Physics (TESHEP 2026). Această școală internațională de vară este dedicată studiului fizicii particulelor elementare, astrofizicii și tehnicilor experimentale moderne utilizate în fizica energiilor înalte.
Ediția din acest an reunește 38 de studenți proveniți din peste 12 țări, care vor avea oportunitatea de a interacționa cu 17 profesori și cercetători de prestigiu internațional. Programul evenimentului cuprinde cursuri de specialitate, seminare aplicate și sesiuni de discuții extinse pe teme de actualitate din domeniul fizicii.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește școala internațională de vară TESHEP 2026, dedicată fizicii energiilor înalte
Prin lectorii invitați și tematica științifică abordată, evenimentul de la Suceava păstrează o legătură strânsă cu activitățile de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cel mai important centru mondial în fizica energiilor înalte și administratorul acceleratorului Large Hadron Collider (LHC). TESHEP 2026 funcționează astfel ca o platformă de excelență pentru formarea noii generații de fizicieni, facilitând colaborarea internațională și conectarea tinerilor cercetători la marile proiecte și infrastructuri științifice europene.



