Incendiul de la Siminicea, provocat de un aragaz lăsat nesupravegheat

Miercuri, 8 iulie, în jurul orei 18:20, militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Siminicea și Dumbrăveni, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Siminicea.

La sosirea echipajelor, ardea în totalitate construcția bucătăriei de vară, flăcările fiind propagate la acoperișul locuinței și la peretele depozitului de furaje.

Incendiul a fost lichidat la ora 19:40.

Incendiul de la Siminicea, provocat de un aragaz lăsat nesupravegheat

Au ars bucătăria de vară și bunurile aflate în interior (elemente de mobilier, articole textile și altele), peretele depozitului de furaje, pe aproximativ 20 mp, și o parte din acoperișul casei de locuit, pe aproximativ 10 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la aparatul de gătit (aragaz) supraîncălzit, lăsat nesupravegheat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând locuința și depozitul de furaje.