CNAS pregătește schimbări în sistemul medical. Accent pe prevenție și tratament în ambulatoriu, mai puține internări

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pregătește o schimbare importantă în modul de funcționare a sistemului medical din România. Obiectivul este ca spitalele să fie rezervate pacienților care au cu adevărat nevoie de internare, iar tot mai multe consultații, investigații și tratamente să fie realizate în cabinetele medicilor de familie și în ambulatoriile de specialitate.

Președinta CNAS, Valeria Herdea, a declarat că sistemul trebuie să pună un accent mai mare pe prevenție și pe depistarea timpurie a bolilor. Potrivit acesteia, mulți pacienți ajung în spital deoarece nu beneficiază la timp de consultații și investigații, iar afecțiunile se agravează.

Reforma urmărește mutarea unei părți importante din activitatea medicală din spitale către medicina de familie și policlinici, astfel încât pacienții să poată primi tratament înainte ca starea lor să necesite internarea.

CNAS pregătește schimbări în sistemul medical. Accent pe prevenție și tratament în ambulatoriu, mai puține internări

O altă schimbare importantă vizează modul în care vor fi plătiți medicii de familie. În viitor, finanțarea va depinde într-o măsură mai mare de serviciile medicale oferite și mai puțin de numărul pacienților înscriși pe liste. Autoritățile speră că această măsură va încuraja consultațiile, investigațiile și activitățile de prevenție.

Și ambulatoriile de specialitate vor beneficia de finanțare suplimentară, iar pacienții cu boli grave ar urma să aibă acces mai rapid la analize și investigații decontate. În același timp, reforma prevede extinderea accesului la tratamente inovatoare și reducerea timpilor de așteptare pentru unele servicii medicale.

Directorul Direcției Reglementări și Norme de Contractare din cadrul CNAS, dr. Elisabeth Brumă, a precizat că schimbările vor fi introduse treptat, pe parcursul următorilor cinci până la zece ani.

„Această orientare către asistența pre-spitalicească își propune o tranziție etapizată, într-o primă fază de cinci până la zece ani, către prevenție și depistarea precoce a bolilor. Începând cu 1 ianuarie 2026, structura fondului destinat asistenței medicale primare a fost orientată într-o măsură și mai mare către plata serviciilor medicale”, a declarat Elisabeth Brumă.

Reprezentanții CNAS susțin că modelul este deja aplicat în mai multe state europene, unde accentul este pus pe prevenție și tratamentul în ambulatoriu, iar spitalele sunt rezervate cazurilor complexe și urgențelor. Reforma va fi implementată etapizat și va include modificări atât în finanțarea serviciilor medicale, cât și în organizarea activității medicilor de familie, a ambulatoriilor și a spitalelor.