Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie – română și ucraineană, deoarece la controlul de frontieră, au constatat că mașina pe care acesta o conducea a fost radiată din circulație.
Ieri, 15 iulie a.c., în jurul orei 22.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, s-a prezentat pentru control un bărbat cu dublă cetățenie română și ucraineană, în vârstă de 27 de ani. Acesta conducea un autoturism, având aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
Mașină radiată din Germania, descoperită la PTF Vicovu de Sus
Cu ocazia verificărilor la frontieră, acestuia i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Polițistul de frontieră care a efectuat verificările a constatat și faptul că autoturismul condus de cetățeanul în cauză este radiat din circulație de către autoritățile germane din data de 7 iulie 2026.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


