Serviciul de Ambulanță din România marchează marți, 28 iulie, un moment de o importanță deosebită în istoria medicinei de urgență: împlinirea a 120 de ani de existență. Cu acest prilej jubiliar, conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință față de toți cei care își dedică activitatea salvării de vieți omenești.
Managerul SAJ Suceava, Mihaela Ianovici, a evidențiat că evoluția continuă a serviciului de urgență prespitalicesc se datorează efortului comun, profesionalismului și spiritului de sacrificiu manifestat zi de zi de întreaga echipă.
Gândurile de felicitare s-au îndreptat către toate categoriile profesionale care asigură funcționarea neîntreruptă a sistemului, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Serviciul de Ambulanță din România împlinește 120 de ani. Managerul SAJ Suceava, Mihaela Ianovici: „Sunteți adevărații piloni ai medicinei de urgență”
„Astăzi marcăm un moment deosebit de important în istoria serviciilor medicale de urgență din România – aniversarea a 120 de ani de la înființarea serviciului de ambulanță, un reper care reflectă evoluția continuă a medicinei de urgență și angajamentul neîntrerupt față de salvarea de vieți omenești.
În numele Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, adresez cele mai sincere felicitări tuturor celor care au făcut și fac parte din această mare familie profesională: medici, asistenți medicali, ambulanțieri, șoferi de autosanitară, dispeceri, personal tehnic și administrativ-Tesa. Prin profesionalismul, devotamentul și spiritul de sacrificiu de care dau dovadă zi de zi, aceștia reprezintă adevărații piloni ai serviciului de urgență prespitalicesc.
Astăzi, echipele noastre intervin 24 de ore din 24, 7 zile din 7, oferind asistență medicală de urgență cu promptitudine, competență și responsabilitate.
Această aniversare este, în egală măsură, un prilej de recunoștință față de generațiile care au construit această instituție și de respect față de colegii care, în fiecare zi, aleg să fie alături de oameni în cele mai dificile momente ale vieții lor.
Mulțumim tuturor partenerilor instituționali, autorităților și comunității pentru sprijinul acordat activității noastre. Împreună vom continua să consolidăm un serviciu medical de urgență modern, eficient și orientat către nevoile pacienților.
La mulți ani tuturor celor care au purtat și poartă cu onoare uniforma serviciului de ambulanță!
La mulți ani Serviciului de Ambulanță din România, la împlinirea a 120 de ani de existență!”, a transmis managerul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, Mihaela Ianovici.



