USV dă startul celei de-a doua runde de admitere

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de admitere din vara anului 2026, în zilele de 29 și 30 iulie. Această etapă vine în urma succesului înregistrat în prima rundă, când peste 2.800 de candidați au optat pentru oferta educațională a instituției sucevene. Rezultatul reconfirmă atractivitatea universității și preocuparea ei constantă pentru dezvoltarea și diversificarea programelor academice în acord cu cerințele pieței muncii și ale societății.

În cadrul acestei noi etape, viitorii studenți au la dispoziție aproximativ 1.000 de locuri la programele de studii de licență și masterat, fiind scoase la concurs și numeroase locuri fără taxă. Dosarele se pot depune în zilele de 29 iulie și 30 iulie, până la ora 13:00. Candidații se pot înscrie direct în campusul universitar sau online, prin intermediul platformei oficiale dedicate admiterii.

Pentru a veni în sprijinul românilor de pretutindeni din Republica Moldova și Ucraina, universitatea deschide două centre speciale de înscriere în data de 29 iulie 2026. La Chișinău, centrul va funcționa la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, situat pe strada Nicolae Iorga nr. 2, între orele 9:00 și 16:00. La Cernăuți, candidații își pot depune dosarele la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Piața Centrală nr. 9, în intervalul orar 10:00 – 15:00.

Rezultatele acestei etape vor fi afișate în data de 30 iulie 2026, între orele 13:00 și 15:00. Înmatricularea candidaților declarați admiși se va desfășura în intervalul 30 iulie, după ora 15:00, și 31 iulie, până la ora 16:00. La această etapă de confirmare pot participa atât candidații înscriși în runda a doua, cât și cei din prima rundă care nu s-au înmatriculat și nu și-au retras dosarele. Ocuparea locurilor se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar informațiile detaliate pot fi consultate pe platforma oficială admitere.usv.ro.