Primăria comunei Vicovu de Jos continuă să îi încurajeze pe elevii care obțin rezultate bune la școală. Și în acest an, copiii care au încheiat anul școlar cu premiile I, II și III au fost recompensați pentru munca depusă. Primăria le-a oferit excursii gratuite în mai multe zone importante din țară, unde au putut descoperi locuri cu valoare istorică și culturală.
În total, 141 de elevi din comuna Vicovu de Jos au participat la aceste excursii. Copiii au fost împărțiți în funcție de școala la care învață și au pornit la drum cu „Autocarul Premianților”.

Elevii de la Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanul” au avut parte de o excursie în Maramureș și în județul Satu Mare. Pentru mulți dintre ei, călătoria a fost o ocazie de a descoperi locuri pe care le-au întâlnit până acum doar în manualele de istorie sau în fotografii.
Printre obiectivele vizitate s-au numărat Mănăstirea din Pasul Prislop, Mănăstirea Bârsana și Mănăstirea Săpânța. Programul a inclus și Muzeul Satului Maramureșean, Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești, Cimitirul Vesel din Săpânța și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației.

Primăria Vicovu de Jos premiază excelența: Excursii-premiu pentru elevii cu mediile cele mai mari de la Școlile „Ioan Vicoveanul” și Remezău
Excursia a continuat în județul Satu Mare, unde elevii au vizitat Turnul Pompierilor și Catedrala Romano Catolică din municipiul Satu Mare. Un alt punct important al traseului a fost Castelul Károlyi din Carei.

Elevii de la Școala Gimnazială Remezău, structură a școlii gimnaziale principale, au mers la București, unde au vizitat mai multe obiective importante ale Capitalei și au avut ocazia să descopere monumente istorice și instituții ale statului.

Primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui, spune că astfel de acțiuni vor continua, întrucât administrația locală consideră că rezultatele bune ale elevilor trebuie apreciate și încurajate.
„Mă bucur că și în acest an am reușit să îi răsplătim pe elevii care au muncit și au obținut rezultate bune la școală. Cei 141 de copii merită toată aprecierea noastră. Excursiile sunt o mică recompensă pentru efortul lor, dar și o ocazie să vadă locuri noi, să învețe lucruri interesante și să petreacă timp frumos împreună.
Pentru noi, este important să îi încurajăm pe copii să învețe și să își dorească să fie tot mai buni. Sper ca aceste excursii să le rămână amintiri frumoase și să îi motiveze să obțină rezultate bune și în anii următori. Îi felicit pe toți elevii și le doresc mult succes în continuare”, a transmis primarul comunei Vicovu de Jos, Vasile Țugui.



