Deputatul AUR Petru Negrea solicită clarificări privind Programul „Lapte și Corn” și protejarea producătorilor locali de lapte

Deputatul AUR de Suceava Petru Gabriel Negrea i-a adresat o întrebare oficială directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), solicitând lămuriri privind modul de finanțare și implementare a Programului pentru Școli al României („Lapte și Corn”) în județul Suceava.
Demersul vine ca urmare a sesizărilor primite din partea producătorilor de lapte din județ, care reclamă faptul că, începând cu data de 15 august 2026, procesatorii din zonă nu vor mai achiziționa laptele provenit de la micii și mijlociii fermieri, situație ce ar putea afecta aproximativ 1.000 de producători locali.

În adresa transmisă către APIA, deputatul solicită răspunsuri clare cu privire la:

-cine a fost furnizorul produselor lactate în cadrul Programului pentru Școli al României în județul Suceava, pentru anul școlar 2025–2026 și anul calendaristic 2025;

-ce cantitate din laptele procesat în cadrul programului provine de la producătorii din județul Suceava;

-care este prețul de achiziție al laptelui și produselor lactate distribuite în unitățile de învățământ din județ.

Deputatul subliniază că aceste informații sunt necesare pentru a verifica în ce măsură Programul pentru Școli contribuie la sprijinirea fermierilor români și dacă producția locală beneficiază de prioritate în procesul de achiziție.

„Este esențial ca fondurile publice destinate Programului pentru Școli să contribuie și la susținerea producătorilor români, în special a fermierilor locali care se confruntă cu dificultăți majore în valorificarea producției de lapte”, a transmis deputatul Petru Gabriel Negrea.

Răspunsul oficial al APIA este așteptat în perioada următoare și va fi făcut public.