Zeci de panouri fotovoltaice și mai multe construcții, distruse într-un incendiu izbucnit în Ițcani

Un incendiu puternic a izbucnit duminică după amiază, 2 august, la o anexă a unei locuințe de pe strada Gheorghe Doja, din cartierul Ițcani al municipiului Suceava. Focul a provocat pagube importante, fiind distruse un garaj, o anexă, o parte din acoperișul bucătăriei, dar și mai multe echipamente fotovoltaice.

Alarma a fost dată la ora 14.31, prin SNUAU 112. Polițiștii de la Secția de Poliție Burdujeni au fost sesizați de un bărbat care a anunțat că o anexă a unei locuințe din zona Centrofarm a fost cuprinsă de flăcări.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, format din agent principal Baciuc Adrian și agent Leahu Vlăduț. Oamenii legii au identificat proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 68 de ani, care a declarat că incendiul a izbucnit în camera tehnică a locuinței, unde se afla centrala termică.

Flăcările au afectat și panourile solare, precum și bunurile depozitate în anexă. Atât proprietara, cât și soțul acesteia au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului după ce au inhalat fum. Cei doi au refuzat transportul la spital.

Pompierii ISU Suceava au intervenit și au reușit să localizeze și să stingă incendiul, care se manifesta cu flacără deschisă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect sau suprasolicitat.

În urma incendiului au ars un garaj cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și o anexă de aproximativ 50 de metri pătrați, acoperită cu tablă. Focul a afectat și aproximativ 40 de metri pătrați din acoperișul bucătăriei, de asemenea acoperit cu tablă.

Printre bunurile distruse se numără 37 de panouri fotovoltaice, un invertor, o baterie de 12 kW, un motor auto, o remorcă auto și alte materiale combustibile.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) din Codul penal.