Accident mortal la Sasca Nouă. Un biciclist și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o dubiță

Un grav accident rutier s-a petrecut în cursul nopții în localitatea Sasca Nouă, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani.

Din primele date, victima se deplasa pe o bicicletă când a fost acroșată violent de o autoutilitară (dubiță). Impactul a fost deosebit de puternic, bărbatul suferind traumatisme extrem de grave.

Potrivit dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava, la fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) de tip C, cu medic. Din păcate, cadrul medical ajuns la intervenție a găsit victima politraumatizată și deja aflată în stop cardio-respirator.

În ciuda eforturilor depuse, leziunile suferite au fost incompatibile cu viața, fiind nevoiți să declare decesul bărbatului la fața locului.

Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului și circumstanțele în care s-a produs tragedia.