Primăria Suceava reduce consumul de energie. Iluminatul ornamental va fi oprit, iar autobuzele electrice TPL vor fi încărcate doar în afara orelor de vârf

Primăria Municipiului Suceava a anunțat un pachet de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul deficitului energetic la nivel național și al necesității protejării Sistemului Energetic Național.

Administrația locală precizează că măsurile urmăresc optimizarea consumului de energie și eficientizarea funcționării sistemelor publice, fără a afecta serviciile esențiale oferite cetățenilor.

Printre principalele măsuri se numără oprirea iluminatului ornamental al sediului Primăriei pe timpul nopții, precum și oprirea iluminatului ambiental din zona de agrement a râului Suceava și a luminilor din Parcul Tătărași.

Totodată, iluminatul stradal va funcționa la o intensitate redusă de 75% în intervalul orar 21:00, 00:00. În intervalul 00:00, 05:00, iluminatul public este deja redus cu 50%, prin sistemul de telegestiune implementat încă din anul 2019 pentru cele peste 7.000 de corpuri de iluminat LED din municipiu.

Primăria va limita și consumul de energie din clădirile publice, prin reducerea iluminatului interior în afara programului de lucru și oprirea echipamentelor electrice neesențiale în perioadele de consum ridicat. De asemenea, autoritățile vor monitoriza permanent consumurile energetice și vor adapta măsurile în funcție de evoluția situației la nivel național.

O altă măsură vizează evitarea încărcării mașinilor electrice ale administrației locale în intervalul de consum maxim, respectiv între orele 19:00 și 23:00.

Măsuri similare vor fi aplicate și de Societatea de Transport Public Local Suceava, care își modifică programul de încărcare a autobuzelor electrice pentru a reduce presiunea asupra rețelei electrice.

Astfel, încărcarea autobuzelor în autobaze va fi suspendată în intervalele de vârf de consum, între orele 07:00 și 10:00, respectiv între 16:00 și 23:00.

Conform noului program, alimentarea flotei electrice se va realiza exclusiv în perioadele cu consum redus de energie. Încărcarea principală va avea loc pe timpul nopții, iar încărcarea secundară va fi efectuată în intervalul 10:00, 16:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este ridicată.

Reprezentanții Primăriei Suceava arată că toate aceste măsuri au ca obiectiv utilizarea responsabilă a energiei electrice și contribuția la menținerea stabilității Sistemului Energetic Național, în actualul context al presiunilor asupra rețelei de energie.