USV începe sesiunea de toamnă a admiterii. Peste 460 de locuri bugetate, disponibile pentru candidați

Joi, 3 septembrie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV)  începe sesiunea de toamnă a concursului de admitere 2026, cu un total de 468 locuri bugetate (354 la programele de studii de licență, 114 la programele de studii de masterat), cărora li se adaugă locurile cu taxă.

Pentru etnicii români de pretutindeni sunt disponibile 193 de locuri la ciclul de studii de licență și 143 la cel de masterat.

În cazul studiilor doctorale, USV scoate la concurs 8 locuri bugetate și mai multe locuri cu taxă. Acestora li se adaugă alte 12  locuri fără taxă destinate candidaților români de pretutindeni.

Reamintim că în această sesiune de admitere Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă diverse programe de conversie profesională finanțate de Ministerul Educației, în vederea formării cadrelor didactice din învățământul liceal de stat.

Runda I a sesiunii de toamnă a concursului de admitere se va desfășura până pe 9 septembrie 2026 (fără zilele de 5 și 6 septembrie), pentru specializările unde nu există probe de concurs, și până pe 8 septembrie 2026 (fără zilele de 5 și 6 septembrie), pentru specializările unde există probe de concurs. Excepție fac programele de ID, la care se pot face înscrieri și în data de 5 septembrie – interval orar 8.00 – 12.00. 

Pentru a fi admiși, candidații trebuie să se înmatriculeze în perioada 11 -15 septembrie 2026 (fără zilele 12, 13 septembrie), cu excepția programelor de ID, la care se pot face înmatriculări și în data de 12 septembrie 2026, interval orar 8.00 – 12.00. Neînmatricularea duce la pierderea locului ocupat în urma înscrierii.

Candidații care, în urma înmatriculării, ocupă un loc cu taxă au șansa să treacă pe un loc bugetat (fără taxă) pe baza rezultatelor obținute pe parcursul școlarizării, chiar și în timpul primului an de studiu.

Runda a II-a a sesiunii de toamnă a concursului de admitere va fi organizată pe 16 septembrie 2026, pentru specializările unde nu există probe de concurs şi la care vor rămâne locuri disponibile în urma primei runde de admitere din septembrie. Înmatricularea se va putea face în perioada 17 – 18 septembrie, atât de candidații înscriși în runda a doua, cât și de candidații înscriși în runda întâi, care nu s-au înmatriculat și nu și-au retras dosarul de concurs. Locurile scoase la concurs se ocupă în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Toate informațiile referitoare la sesiunea de admitere septembrie 2026 sunt publicate pe pagina https://admitere.usv.ro/