Tsunami în administrația publică: Personalul contractual soț-soție și părinte-copil are 60 de zile să iasă din „raporturi ierarhice directe”

Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă de gradul I (părinți/copii) nu vor mai putea să fie în relație de tip șef-subaltern începând cu data de 8 octombrie, conform modificărilor publicate în Monitorul Oficial pentru Codul Administrativ și coroborate cu o interpretare a Agenției Naționale de Integritate ajunsă în posesia Știripesurse.ro.

Președintele Asociațiilor Municipiilor din România, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a cerut ANI un punct de vedere cu privire la „modul de interpretare” a Legii 165/2026 care a introdus în Codul Administrativ noi reguli pentru personalul contractual din administrație și instituții.

Legea, structurată pe 11 articole, a fost adoptată de Parlament în sesiune extraordinară ca jalon PNRR, a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 6 august și a intrat în vigoare pe 9 august.

Actul normativ introduce o serie de noutăți în articolul 550 din Codul Administrativ în sensul că personalului contractual din administrația publică (ministere, primării, prefecturi, agenții, deconcentrate) i se vor aplica următoarele interdicții aplicate funcționarilor publici:

  1. Conflictul de interese. Este în conflict de interese personalul contractual care se află în una dintre următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I; c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. În cazul existenței unui conflict de interese, personalul contractual este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, Iuarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii. Încălcarea dispoziţiilor reprezintă abatere disciplinară și se sancţionează în condiţiile prevăzute la art. 248 din Codul Muncii prin: a) avertisment scris;b) retrogradare din funcție pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
  2. Interdicție la relații ierarhice directe. Nu sunt permise între personalul contractual raporturi ierarhice în cazul în care sunt soţi sau rude de gradul I (părinte-copil). Persoanele aflate în această situație vor trebui să iasă în termen de 60 de zile din raporturile ierarhice directe de tip șef-subaltern. Situaţiile se constată de către şeful ierarhic superior care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe. Termenul de 60 de zile va expira pe 8 octombrie.

Interpretarea ANI: Interdicțiiile și restricțiile legale pe care le au funcționarii publici se aplică și angajaților contractuali

Întrebarea cheie este cui i se aplică mai exact prevederile de mai sus?

Există personal contractual cu funcții de conducere și altul cu funcții de execuție, există personal contractual detașat și există personal contractual cu funcții de suport, de exemplu.

Agenția Națională de Integritate afirmă în punctul de vedere consultat de Știripesurse.ro că din interpretarea actului normativ intrat în vigoare, legea se referă la întregul personal contractul din Codul Administrativ.

„Prin urmare, având în vedere că legiuitorul nu face distincție între diferitele categorii de personal contractual, opinăm că prevederile art. 94-97 din Legea nr. 161/2003 se aplică întregului personal contractual la care se referă Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice din Codul Administrativ. Astfel, interdicțiiile și restricțiile legale pe care le au funcționarii publici se aplică și angajaților contractuali din instituțiile publice, însă adaptate la statutul lor specific (adică adaptate de la un raport de serviciu/numire la un raport de muncă bazat pe contract)”, este de părere ANI.

Care sunt salariații vizați de legea publicată în MOf

Astfel, noile prevederi s-ar aplica pentru următorii angajați, conform Codul Administrativ:

a) personal contractual de specialitate din administrația publică centrală și locală care desfășoară activități ce presupun îndeplinirea unor atribuții și responsabilități complexe pentru care se cer calificări obținute prin studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ori studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, cum sunt conducătorii serviciilor publice deconcentrate prevăzuți la art. 280 alin. (2) care nu sunt funcționari publici, personalul care asigură mentenanța echipamentelor și rețelelor informatice, personalul de conducere al compartimentelor administrative, personalul medical și cel de specialitate psihologică al autorităților publice, proiectanții și alții asemenea.

b) personal contractual încadrat la nivelul autorităților administrative autonome sau la nivelul autorităților publice prevăzute în anexa nr. 13, în condițiile legii

c) personal contractual detașat în rețeaua misiunilor diplomatice ale României, încadrat la nivelul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale, altele decât ministerul cu atribuții în domeniul afacerilor externe;

d) personal contractual încadrat la cabinetul demnitarilor, aleșilor locali sau la cancelaria prefectului;

e) personal contractual suport care desfășoară activități de secretariat, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază și altele asemenea, ce deține studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, pentru care nu se aplică prevederile prezentului cod;

f) personal contractual cu regim special reglementat de legislația specifică aplicabilă, încadrat la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexa nr. 13.

ANI: Personalul contractual poate ocupa funcții didactice

Din interpretarea ANI reiese că personalul contractual va putea ocupa anumite funcții fără să se afle în incompatibilitate.

Legea publicată în Monitorul Oficial îi permite personalului contractual din administrație:

  1. Să ocupe funcții didactice în instituțiile de stat sau private autorizate/acreditate în condițiile legii
  2. Să aibă calitatea de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională a adulților organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale
  3. Să aibă calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulților, organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale a adulților.

ANI: Legea nu se aplică societăților de interes local și nici personalului din învățământ

„Referitor la personalul contractual din societățile de interes local, opinăm că nu intră sub incidența dispozițiilor art. 550 din Codul Administrativ, având în vedere că această categorie de personal nu este reglementată în cuprinsul actului normativ anterior menționat”, se arată în punctul de vedere al ANI.

„De asemenea, opinăm că dispozițiile art.550 din Codul Administrativ nu sunt aplicabile personalului didactic din învățământ, având în vedere că această categorie de personal nu este menționată la art. 539 din Codul Administrativ”, conform instituției, relatează știripesurse.ro.