Județul Suceava se pregătește să găzduiască cea mai modernă arenă sportivă și multifuncțională din întreaga regiune a Moldovei. La finalul ședinței deliberativului județean de vineri, 28 august 2026, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat lansarea procedurilor pentru realizarea unui complex de mare anvergură, prevăzut cu o capacitate de aproximativ 15.000 de locuri.
În prezent, echipa tehnică lucrează la pregătirea întregii documentații necesare, fiind în derulare consultări cu reprezentanții mai multor unități administrativ-teritoriale din județ pentru identificarea și stabilirea amplasamentului ideal. Autoritățile județene mizează pe finalizarea studiului de fezabilitate și stabilirea definitivă a terenului în cursul lunilor septembrie sau cel târziu octombrie, etapă urmată imediat de scoaterea la licitație publică a pachetului complet ce include proiectarea și execuția lucrărilor.
Gheorghe Șoldan anunță că primul stadion de 15.000 de locuri din Moldova se va construi în județul Suceava
Proiectul este gândit într-un ritm de implementare extrem de alert, administrația propunându-și un termen ambițios de doar 18 luni pentru derularea integrală a proiectării și construcției.
Noua arenă nu se va limita doar la găzduirea meciurilor de fotbal, ci a fost concepută ca un ansamblu multifuncțional complet. Complexul va integra spații comerciale generose destinate închirierii, zone vaste de parcare și infrastructură modernă. Toate aceste dotări vor permite înscrierea obiectivului în circuitul internațional, creând condițiile necesare pentru organizarea unor mari manifestări sportive și culturale de nivel mondial în județul Suceava.
„În acest moment lucrăm la documentație și suntem în discuții cu mai mulți reprezentanți ai UAT-urilor din județul Suceava pentru poziționarea unui nou stadion, primul stadion din Moldova, cu aproximativ 15.000 de locuri, care va fi construit în județul Suceava.
Sperăm să avem studiul de fezabilitate finalizat în luna septembrie, cel târziu în octombrie, cu toate procedurile, cu terenul și cu amplasamentul stabilite, astfel încât în luna octombrie să scoatem la licitație proiectarea plus execuția.
Am vorbit cu mai mulți reprezentanți, inclusiv proiectanți și ingineri.
Va fi o arenă multifuncțională pentru județul Suceava și pentru întreaga Moldova, unde nu vor fi doar meciuri de fotbal. O să vedeți că este un complex întreg, cu spații comerciale care vor fi date în chirie și cu parcare.
Arena va putea fi disponibilă pentru foarte multe evenimente, inclusiv pentru a fi înscrisă în circuitul internațional și pentru organizarea unor evenimente internaționale în județul Suceava și, automat, în întreaga Moldovă”, a mai declarat președintele Șoldan.


