Un control efectuat de polițiștii suceveni și reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava la un depozit de material lemnos din municipiul Suceava s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce a fost constatată o diferență de peste 1.000 de metri cubi între stocul scriptic și cel fizic.
Verificările au avut loc în perioada 27-28 august 2026, în baza datelor și informațiilor deținute în cadrul Planului de Acțiune „Scutul Pădurii”. La acțiune au participat polițiști din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Ordine Publică – Biroul Delicte Silvice și doi ingineri silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava.
Controlul a vizat legalitatea achiziționării, debitării și comercializării materialului lemnos la depozitul unei societății din municipiul Suceava.
În urma inventarierii materialului lemnos existent fizic în depozit și a comparării acestuia cu stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0, echipa de control a constatat că societatea nu deținea fizic în depozit 1.071,13 metri cubi de cherestea de rășinoase, deși această cantitate figura în evidențele informatice.
Potrivit polițiștilor, diferența constatată depășește pragul de 20% raportat la stocul scriptic total, situație care, conform prevederilor noului Cod silvic, constituie infracțiune.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 – Codul silvic, referitoare la deținerea în depozite a unui volum de materiale lemnoase pentru care diferența dintre stocul fizic și cel scriptic, înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi.
Cantitatea de 1.071,13 mc de cherestea de rășinoase, care nu a fost identificată fizic în depozit, a fost evaluată la 771.213 lei.
Având în vedere că materialul lemnos nu a putut fi identificat, polițiștii au dispus confiscarea prin echivalent a cantității constatate ca lipsă, în conformitate cu prevederile art. 152 alin. (1) din Legea nr. 331/2024.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualelor răspunderi în acest caz.


