Un biciclist în vârstă de 67 de ani a fost rănit în dimineața zilei de 2 septembrie 2026, în urma unui accident produs pe drumul comunal DC 42A, pe raza comunei Iaslovăț.
Potrivit polițiștilor, bărbatul se deplasa cu bicicleta din direcția comunei Iaslovăț către satul Bodnăreni. Într-o curbă la dreapta, acesta ar fi efectuat un viraj necorespunzător, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a dezechilibrat.
Biciclistul a căzut pe partea carosabilă, ajungând pe sensul opus de mers. În urma căzăturii, acesta a suferit leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, fiind încadrat ca rănit ușor.
Accident în Iaslovăț. Un biciclist de 67 de ani a ajuns la spital după ce a căzut pe carosabil
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice, polițiștii au aplicat o amendă contravențională în valoare de 432,5 lei și un avertisment, în baza O.U.G. nr. 195/2002.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


