Comuna suceveană Poiana Stampei a finalizat implementarea unui nou proiect european prin care s-au atrase fonduri nerambursabile destinate dezvoltării turismului regional. Aflată la poarta de intrare în Bucovina, localitatea condusă de primarul Viluț Mezdrea a obținut o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de pe urma căreia va beneficia întreaga comunitate din Bazinul Dornelor. Proiectul aduce la viață „Hub-ul Turistic Țara Dornelor”, o platformă online integrată creată pentru a pune pe harta digitală toate cele 9 localități membre ale Organizației de Management al Destinației (OMD).
Poiana Stampei deschide „poarta digitală” a Țării Dornelor: Platformă integrată de promovare și rezervări pentru întreaga zonă
Cu o valoare de 249.000 de lei (fără TVA), investiția finanțată prin Componenta 11 – „Turism și cultură” reprezintă un pas decisiv spre modernizarea și profesionalizarea promovării turistice din zona de munte.
Noul portal digital, accesibil direct la adresa booking.omd-taradornelor.ro, reunește întreaga ofertă turistică a zonei într-un singur loc. Turiștii au posibilitatea de a explora unitățile de cazare, atracțiile locale și serviciile oferite în regiune, putând efectua rezervări directe, fără comisioane sau intermediari.
Platforma funcționează ca o punte de legătură între turiști, furnizorii locali de servicii, agențiile de turism, autoritățile locale și Organizația de Management al Destinației. Pe lângă facilitatea rezervărilor, hub-ul digital colectează date strategice esențiale pentru dezvoltarea și planificarea pe termen lung a turismului din Țara Dornelor.
„Dezvoltarea durabilă a Țării Dornelor depinde direct de capacitatea noastră de a lucra împreună ca o echipă și de a ne adapta cerințelor moderne ale turismului digital. Prin atragerea acestei finanțări europene prin PNRR, comuna Poiana Stampei își asumă cu mândrie rolul de partener activ în sprijinirea întregii regiuni. Această platformă nu este doar un instrument tehnic, ci o ușă deschisă direct către comunitatea noastră pentru orice turist din țară sau din străinătate. Mă bucur că am reușit să aducem acest proiect la viață și că toate cele 9 localități din OMD Țara Dornelor au acum la dispoziție o platformă performantă care sprijină antreprenorii locali, elimină comisioanele inutile și pune în valoare frumusețea unică a Bucovinei”, a transmis primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Cu un termen strict de implementare și o arhitectură adaptată celor mai noi standarde web, platforma „Hub Turistic Țara Dornelor” devine un model de bună practică în colaborarea intercomunitară și administrarea eficientă a fondurilor europene în regiunea Nord-Est.



