Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs marți dimineață, pe DN 29, la Salcea. Unul dintre șoferi a fost rănit și transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava.
Accidentul a avut loc în jurul orei 07:05, la kilometrul 8+600 al DN 29, în zona intersecției cu strada Văleni. Un autoturism Volkswagen, care circula dinspre Salcea spre Suceava, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de trafic și nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de mașina care circula în fața sa.
Volkswagenul a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia, iar în urma impactului acesta din urmă a fost proiectat într-un Volkswagen Passat oprit în față, al cărui conducător auto se pregătea să vireze la stânga pe strada Văleni.
În urma accidentului, cele trei autoturisme au fost avariate. Șoferul Daciei a fost rănit ușor și a fost transportat la spital. Medicii au stabilit preliminar că acesta a suferit un traumatism ușor prin accident rutier și o contuzie cervicală.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Fotografia are caracter ilustrativ.


