Un bărbat de 36 de ani din comuna Păltinoasa a ajuns în penitenciar după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Polițiștii Postului de Poliție Păltinoasa au primit, la data de 9 septembrie 2026, mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Gura Humorului.
Bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea de conducere fără permis, în formă continuată, fiind reținute trei acte materiale.
În baza mandatului, polițiștii l-au identificat și arestat, după care l-au escortat și depus la Penitenciarul Botoșani, unde urmează să își execute pedeapsa.


