În data de 09 septembrie 2026, reprezentantul CSVSAO Suceava 1, ca urmare a mai multor sesizări venite din partea comercianților/producătorilor, respectiv a consumatorilor din cadrul pieței Agroalimentare Centrale din Suceava, a efectuat un control avand ca tematică respectarea normelor generale de igienă a alimentelor de origine animala si nonanimala respectiv a spatiilor destinate comercializarii acestora. În cadrul acestui control au fost verificate spațiile destinate comercializării legumelor și fructelor, hala pentru comercializarea produselor din lapte, respectiv hala pentru comercializarea cărnii, ocazie cu care au fost identificate mai multe neconformitati.
Printre aspectele constatate enumerăm: spațiile destinate comercializării produselor de origine nonanimală(legume fructe) erau neigienizate, gonoiul nu era depozitat in spatiile special amenajate(containere), s-a identificat prezența gândacilor. De asemenea in spațiul destinat comercializarii produselor lactate(hala de lactate) – vitrinele frigorifice nu erau funcționale(defecte) neasigurându-se temperatura optimă de pastrare(refrigerare), pardoseală neigienizată cu prezenta de insecte.
Pentru deficiențele constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, respectiv conform H.G.984/2005 art.2 lit.b punctul 3- neexecutarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare necesare, precum şi efectuarea acestora în mod necorespunzător sau utilizarea de produse interzise ori neautorizate de autorităţile competente si art.4 litera a punctul 5- nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite, în cuantum de 22000 Ron.
Ca măsură complementară, DSVSA Suceava a emis ordonanță de suspendare a activității pieței Agroalimentare Centrale Suceava( hala de lactate), până la remedierea tuturor deficiențelor constatate.
În data de 10.09.2026, Administrația Piețelor Suceava S.A. prin adresa 425 din aceeași dată, conducerea societății solicită verificarea remedierii deficiențelor în vederea deschiderii obiectivului.
În data de 11.09.2026, o echipă de control din cadrul DSVSA Suceava s-a deplasat la obiectivul mai sus menționat, unde au verificat remedierea deficiențelor. Conform Procesului verbal de constatare nr 34462/11.09.2026 s-a constatat faptul că, deficiențele care au dus la suspendarea activității pieței agroalimentare nu au fost remediate, ocazie cu care s-au stabilit noi termene de remediere pentru care societatea va demara măsuri de rezolvare a acestora.
Ulterior remedierii aspectelor constatate in procesul verbal mai sus mentionat, Administrația Pietelor Suceava SA, va înainta o noua solicitare de redeschidere a obiectivului, la DSVSA Suceava.
DSVSA Suceava, prin activitatea specifică este alături de agentii economici cu activitate în domeniul alimentar, dar sancționează orice abatere de la normele sanitar-veterinare privind siguranta alimentelor, acționând necondiționat în sprijinul consumatorului final.


