Un bărbat de 70 de ani avea permisul suspendat din 2023, dar tot s-a urcat la volan

Un bărbat de 70 de ani a fost prins conducând o autoutilitară pe un drum din Cajvana, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii din Solca și Cajvana l-au oprit în dimineața zilei de 20 septembrie, în jurul orei 09:40, pe DC43B, în timp ce se deplasa dinspre Arbore către Cajvana.

La control, bărbatul a prezentat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație. Documentul fusese eliberat în ianuarie 2023, după ce acesta fusese depistat în comuna Comănești cu 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările în bazele de date ale Poliției Române au arătat că dreptul său de a conduce era în continuare suspendat.

De această dată, testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au mai constatat că bărbatul nu solicitase în termenul legal de 90 de zile transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Fotografia are caracter ilustrativ.