Descoperire periculoasă în pădure la Ciocănești: Un bărbat ieșit la cules de ciuperci a dat peste o grenadă din război

O ieșire la cules de ciuperci s-a transformat într-o intervenție de urgență pentru forțele de ordine din zona Vatra Dornei. Un bărbat a alertat poliția după ce a descoperit un element de muniție neexplodată, ascuns printre frunzele din pădure.

Sesizarea a fost făcută direct la Poliția Municipiului Vatra Dornei în după-amiaza zilei de vineri, 25 septembrie 2026, la ora 15:30, de C. C.

La locul indicat s-a deplasat imediat o patrulă din cadrul Secției nr. 15 Poliție Rurală Vatra Dornei. Oamenii legii au constatat că aspectele semnalate se confirmă: în jurul orei 15:00, în timp ce căuta ciuperci într-o pădure de pe raza comunei Ciocănești, bărbatul a dat peste un obiect metalic suspect.

Verificările au arătat că este vorba despre o grenadă ce prezenta urme accentuate de oxidare și rugină, proveniți cel mai probabil din perioada Primului sau al Doilea Război Mondial.

Polițiștii au delimitat și au asigurat imediat perimetrul pentru a preveni orice pericol sau accesul neautorizat al persoanelor în zonă. Totodată, s-a solicitat intervenția de urgență a echipei pirotehnice din cadrul ISU Suceava pentru ridicarea, transportul și neutralizarea muniției în condiții de siguranță.