olițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au finalizat cercetările într-un caz de violență extremă petrecut la un local din cartierul Burdujeni. Doi bărbați de 33 și 45 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore în Arestul IPJ Suceava după o altercație în care s-a folosit și o toporișcă.
Procesul penal își are originea în data de 21 septembrie 2026, la ora 17:36, când Secția de Poliție Burdujeni a fost alertată prin numărul 112 de către un bărbat de 32 de ani cu privire la o agresiune în incinta restaurantului Grill Ramiro.
Din investigațiile efectuate de un grup de lucru din cadrul B.I.C. s-a reconstituit desfășurarea evenimentului. În jurul orei 17:00, în timp ce doi bărbați consumau alcool în local, a venit H. N. (33 de ani), aflat și el în stare de ebrietate, și le-a cerut să îi facă cinste. Refuzat de cei doi, bărbatul a declanșat un conflict verbal, amenințându-i violent, după care a părăsit temporar locul.
După aproximativ 20 de minute, bărbatul de 33 de ani s-a întors în local înarmat cu o toporișcă de mici dimensiuni. A încercat să-l îmbrâncească pe unul dintre consumatori și l-a lovit cu pumnul în figură pe al doilea bărbat, L. R.-I. (45 de ani), care intervenise pentru a aplana situația. Agresorul a fugit ulterior într-o direcție necunoscută.
Deși inițial persoanele implicate au refuzat îngrijirile medicale și emiterea unui ordin de protecție provizoriu, polițiștii au continuat cercetările și au administrat un probatoriu complex. De asemenea, s-a constatat că și bărbatul de 45 de ani a participat activ la actele de tulburare a ordinii publice.
Duminică, 27 septembrie 2026, polițiștii au pus în aplicare mandate de aducere pe numele celor doi suspecți. În urma audierilor, împotriva ambilor s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
-
L. R.-I. (45 de ani), fără antecedente penale, este cercetat pentru „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.
-
H. N. (33 de ani), persoană cu mențiuni operative în cazier, este cercetat pentru „lovire sau alte violențe”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, bărbatul de 33 de ani urmând să fie prezentat procurorului de caz cu propunere de plasare sub control judiciar pentru 60 de zile.


