Accident cu o trotinetă electrică la Ulma: O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital 

Un bărbat de 55 de ani din comuna Vama a ajuns la spital după ce a fost prins sub un tractor fără cabină

Un bărbat din satul Strâmtura, comuna Vama, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul în timp ce efectua activități gospodărești.

Incidentul s-a produs luni, 28 septembrie, în jurul orei 12:33, pe un teren neamenajat, proprietatea bărbatului, situat în zona cunoscută local sub denumirea „Fundoi”.

Un bărbat de 55 de ani din comuna Vama a ajuns la spital după ce a fost prins sub un tractor fără cabină

Potrivit polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, conducea un tractor agricol fără cabină, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Utilajul s-a răsturnat, iar acesta a rămas prins sub tractor.

La fața locului, bărbatul a fost găsit conștient și stabil. El a fost preluat ulterior de echipajele medicale și transportat pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii precizează că, în urma verificărilor, nu au fost identificate indicii privind nerespectarea sau neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) din Codul penal. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.