Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi agresat o femeie din comuna Cornu Luncii, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor datorii.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 17 septembrie 2026, pe strada Poștei din Cornu Luncii. Polițiștii au fost sesizați prin 112 în jurul orei 08:09, de femeia care a reclamat că a fost bătută.
Din cercetările efectuate a rezultat că femeia se deplasa spre domiciliu când s-a întâlnit cu un bărbat din aceeași localitate, care conducea un autoturism și a oprit lângă ea.
Între cei doi a izbucnit un schimb de replici, pe fondul unor datorii pe care familia femeii le-ar fi avut față de bărbat. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi luat din autoturism o bucată de lemn, de tip leaț, cu care ar fi lovit-o pe femeie în zona brațului și a piciorului stâng.
Victima a suferit leziuni traumatice. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni.
Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii au continuat cercetările, iar prin ordonanța din 28 septembrie 2026 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
În aceeași zi, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Suceava.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.


