Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit o bicicletă pe care autoritățile germane au declarat-o furată la începutul lunii septembrie. Bicicleta, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Sâmbătă, 03 octombrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Siret (județul Suceava) s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un cetățean ucrainean, în vârstă de 2l de ani. Acesta călătorea cu un autoturism înmatriculat în Ucraina. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că, printre bagaje, tânărul avea și o bicicletă – dezasamblată, în folie – pentru care nu a putut prezenta documente justificative.
De fapt, în urma verificărilor efectuate, a fost constatat faptul că bicicleta figurează ca fiind furată din Germania, alertă introdusă de autoritățile germane în data de 08 septembrie a.c.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar bicicleta, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor, urmând ca, la final, să fie dispuse măsurile legale care se impun.


