Lucian Harșovschi cere ca sucevenii să-și primească înapoi banii plătiți pe parcările de reședință: „Vasile Rîmbu trebuie să dea banii înapoi!”
Sucevenii care au plătit pentru rezervarea locurilor de parcare de reședință ar putea să-și recupereze banii, dacă va fi adoptat un proiect de hotărâre depus de consilierul local PNL Lucian Harșovschi, fost viceprimar al municipiului Suceava. Proiectul vizează sumele achitate în baza HCL nr. 39/2025 pentru rezervarea locurilor de parcare în intervalul orar 16:00–08:00.
„Banii sucevenilor înșelați trebuie restituiți! Vasile Rîmbu trebuie să dea banii înapoi!”, a transmis Lucian Harșovschi, făcând referire la primarul municipiului Suceava.
„Oamenii au plătit cu bună-credință”
Consilierul liberal susține că sucevenii au plătit pentru un serviciu de care nu au beneficiat așa cum le-a fost prezentat, iar administrația locală are obligația să corecteze situația.
„Oamenii au plătit cu bună-credință pentru ceva de care, în realitate, nu au beneficiat așa cum li s-a promis. Această nedreptate trebuie reparată”, a declarat Harșovschi.
În referatul de aprobare, inițiatorul argumentează că folosirea locurilor de parcare în afara intervalului în care regulamentul stabilește regimul parcărilor cu plată nu poate justifica, singură, perceperea unei taxe, atâta timp cât nu există o prevedere expresă privind tariful și regimul de rezervare.
Cum s-ar face restituirea banilor
Potrivit proiectului, cei care au plătit ar trebui să depună o cerere scrisă, însoțită de:
- copia chitanței sau a altei dovezi de plată;
- copia actului de identitate.
Cererea ar putea fi trimisă pe e-mail, la adresa Primăriei Suceava, sau depusă la registratura instituției. Proiectul include și un formular-tip, în care solicitantul completează datele personale, amplasamentul locului de parcare, suma cerută și modul în care vrea să primească banii.
Sumele ar urma să fie restituite cel târziu până pe 10 ale lunii următoare depunerii cererii, fie la casieria Primăriei, fie prin virament în contul bancar indicat de solicitant.
„Am propus ca restituirea banilor să fie cât mai simplă: o cerere și documentele doveditoare, transmise inclusiv prin e-mail, fără ca oamenii să fie nevoiți să vină la Primărie”, a explicat consilierul local.
Harșovschi susține că procedura trebuie să fie clară și accesibilă, fără formalități suplimentare sau verificări prealabile care să îngreuneze accesul cetățenilor la acest drept.
Plus 12 luni de parcare gratuită
Pe lângă returnarea banilor, proiectul prevede o perioadă de 12 luni de gratuitate pentru locul de parcare rezervat pentru care a fost plătit abonamentul. Documentul prezintă această prevedere drept o măsură reparatorie pentru cei care au achitat sumele.
Cere introducerea proiectului pe ordinea de zi
Lucian Harșovschi solicită ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a Consiliului Local Suceava și supus votului.
„Vasile Rîmbu trebuie să pună interesul sucevenilor înaintea încasărilor la buget și să respecte drepturile oamenilor”, a declarat acesta.
Consilierul liberal consideră că problema parcărilor de reședință ar putea fi rezolvată dacă proiectul său ar fi adoptat împreună cu inițiativa consilierilor PSD de readucere a abonamentului la 100 de lei pe an.
„Dincolo de partide, aici este vorba despre oameni. Despre respect, corectitudine și despre obligația de a îndrepta o nedreptate făcută miilor de suceveni”, a mai transmis Harșovschi.
Dacă hotărârea va fi adoptată, aplicarea ei va reveni primarului municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate.


