Mansarda blocului mistuit de flăcări în Burdujeni, refăcută de un grup de firme sucevene, pe cheltuială proprie
La doar câteva zile după incendiul care a distrus mansarda unui bloc de locuințe din cartierul Burdujeni, pe o suprafață de 400 de metri pătrați, la fața locului se lucrează deja intens. Mai multe firme sucevene și voluntari din zonă și-au unit forțele și au început o amplă operațiune de curățare a resturilor, urmând să reconstruiască mansarda cu forțe proprii și pe cheltuiala lor.
Contra timp, înainte de ploi și de frig
Lucrările se desfășoară contra cronometru, pentru că sunt anunțate ploi, iar sezonul rece se apropie, a explicat viceprimarul Sucevei, Daniel Ungurian, prezent joi la fața locului, alături de echipele și utilajele firmelor care au răspuns apelului.
Majoritatea firmelor implicate fac parte din ALES Club Bucovina (Alianța Liderilor din Economia Sucevei), un club de afaceri ai cărui membri și-au propus ca, pe lângă propriile proiecte, să se implice în comunitate și să-i sprijine pe cei aflați în dificultate. Daniel Ungurian este și vicepreședintele clubului.
„Fără teama că ploaia le poate distruge munca de o viață”
„Participând la activitățile din ziua incendiului și stând de vorbă cu locatarii și cu asociația de proprietari, am văzut ce este necesar pentru ca acești suceveni să poată locui în continuare în condiții de siguranță, fără teama că ploaia le poate distruge cu totul munca de o viață. Așadar, noi, cei de la ALES, am hotărât să ne implicăm și să curățăm deșeurile generate de incendiu”, a declarat Daniel Ungurian.
„Ulterior va urma reconstrucția acoperișului, dar și alte lucrări necesare punerii în siguranță a acoperișului blocului”, a precizat acesta.
Cine s-a implicat
La curățenie au pus umărul și locatarii blocului, alături de mai multe firme:
- Neagu Team House (NTH Group), patronată de Marius Neagu, a asigurat utilajele: un Manitou și un camion;
- Laz Residence, administrată de Andrei Lazurcă, a coordonat lucrările și a asigurat manopera;
- NGU Construct, reprezentată de Cornel Neagu, s-a implicat și ea în operațiune;
- alte două firme care nu sunt membre ALES au sprijinit curățenia.
Consilierul local Beniamin Atodiresei, arhitect de profesie, asigură asistența tehnică.
Totul pe cheltuiala firmelor, inclusiv geamurile blocului vecin
Toate costurile, atât pentru manoperă, cât și pentru materiale, sunt suportate de firmele membre ALES. Acestea vor înlocui, tot pe cheltuiala lor, și geamurile blocului învecinat, afectate de căldura degajată de incendiu.
Primăria Suceava sprijină operațiunea prin autorizarea în regim de urgență a lucrărilor de refacere.
Despre ALES Club Bucovina
Clubul este condus de cei trei fondatori ai săi: Marius Neagu, președinte, Daniel Ungurian, vicepreședinte, și Beniamin Atodiresei, secretar general.


