Un scandal izbucnit pe terasa unui local din orașul Liteni s-a încheiat cu un bărbat rănit la cap, după ce acesta ar fi fost lovit cu o doză de bere.
Polițiștii din Liteni au fost sesizați prin 112 duminică seară, în jurul orei 21:21, cu privire la producerea unei agresiuni pe terasa unui local.
Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit două persoane cu leziuni, un bărbat și o femeie. Bărbatul prezenta o plagă sângerândă superficială, în timp ce femeia, aflată într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut fi legitimată.
Femeia a fost consultată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, însă cadrele medicale nu au constatat leziuni. Aceasta a refuzat transportul la Spitalul Municipal Fălticeni.
Din verificările polițiștilor a rezultat că, în jurul orei 21:15, bărbatul se afla pe terasă, la o masă, împreună cu alte patru persoane.
La un moment dat, unul dintre bărbații aflați la masă s-ar fi ridicat și ar fi împins-o ușor pe femeie. Aceasta, fiind sub influența alcoolului, a căzut la pământ.
Ulterior, același bărbat l-ar fi lovit pe partenerul femeii cu o doză de bere în zona capului.
La scurt timp, bărbatul rănit s-a ridicat de la masă și ar fi intenționat să plece spre casă. Pe fondul consumului de alcool și din neatenție, acesta nu și-ar fi observat partenera, s-ar fi împiedicat de aceasta și ar fi căzut.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. În cauză se fac verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) și alin. (2^1) lit. c din Codul penal.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


