Liberalul Lucian Harșovschi a ieșit vizibil tensionat joi, 15 octombrie, de la ședința organizației PNL, în care membrii partidului au fost anunțați că primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, urmează să treacă la liberali. Fostul candidat PNL la Primăria Suceava a recunoscut în fața jurnaliștilor că a avut un schimb de replici în ședință, dar susține că doar și-a exprimat punctul de vedere.
„A fost o ședință la partid. Lucru care se știa din iunie 2024: Vasile Rîmbu a fost sprijinit de o parte din PNL să ajungă primarul Sucevei. Acum am fost anunțați că va veni la PNL. Oficial”, a declarat Harșovschi.
Consilierul local spune că nu a fost surprins de veste și că în PNL „încape toată lumea”, cu condiția ca noii veniți să se alinieze valorilor partidului. El a acuzat însă că liberalii i-au „ținut trena” lui Rîmbu în Consiliul Local, iar acum, când primarul nu mai are majoritate, acesta încearcă să își regândească strategia.
„Până la vot, democrație. După vot, disciplină”
Întrebat ce i s-a reproșat în ședință, Harșovschi a evitat detaliile. „Am încercat să îmi spun punctul de vedere. Așa e normal într-un partid, chiar dacă nu are cuvântul «democratic» în nume. Câteodată ești lăsat, câteodată nu, câteodată ți se spune că asta e decizia și trebuie să te conformezi. Eu am spus tot timpul: până la vot democrație, după vot disciplină. Totuși, votul trebuie să fie democratic”, a spus liberalul.
Referitor la posibilitatea ca Rîmbu să fie candidatul PNL la Primăria Suceava, Harșovschi a invocat statutul partidului, care permite oricărui membru să își depună candidatura internă. El a pus însă o condiție clară: „Dacă Vasile Rîmbu vrea să vină la PNL, să își dea demisia din Partidul Social Democrat, să vină și să candideze cu susținerea PNL, ca membru statutar, așa cum este normal. Dacă face acest lucru, eu nu candidez la aceste alegeri.”
Harșovschi a adăugat că, dacă Rîmbu va fi agreat de membri și susținut de sondaje, se va conforma, dar a ironizat faptul că primarul „s-a apucat abia acum, electoral” să facă ce a promis pentru Suceava.
„Trădarea a fost în casă”
Întrebat cum a primit vestea că PNL ar fi pregătit „să îl mai trădeze o dată”, liberalul a răspuns că trecutul trebuie cunoscut, dar lăsat în urmă, și că greșelile nu se vor repeta. Mai târziu însă a revenit asupra campaniei din 2024, afirmând că în ședință s-a vorbit despre „blat”, „non-combat” și trădări din campania electorală, acuzații pe care le-a reiterat.
„Întotdeauna pierzătorul este candidatul, și eu sunt cel care am pierdut alegerile. Dar am obținut susținerea a peste 11.000 de suceveni, iar acest lucru mă responsabilizează. Trădarea a fost în casă și încă sunt unii care nu o spun. Suntem creștini, îi iertăm pe cei care au recunoscut că au trădat. Dar sunt unii care spun în continuare că n-au habar de nimic, iar în schimb îl aduc pe Vasile Rîmbu la PNL”, a declarat Harșovschi.
Întrebat dacă PNL mai este un partid democratic după ședința de joi, liberalul a răspuns că are încredere în colegii săi și că, după „nervi și supărări”, lucrurile se vor așeza.
În Consiliul Local, Harșovschi spune că va continua să susțină proiecte pentru suceveni, după ce până acum a arătat „greșelile, aroganța și prigoana” actualei administrații. El afirmă că are deja proiecte depuse și că va mai depune altele în perioada următoare, pentru care va căuta susținere la vot.


