Lucian Harșovschi: „Vasile Rîmbu, dați banii sucevenilor înapoi!”

Fostul viceprimar al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, îi cere primarului Vasile Rîmbu să susțină restituirea banilor plătiți de suceveni pentru parcări și acordarea unui an de gratuitate, în cadrul unui proiect care va fi discutat luni, 19 octombrie, în Consiliul Local.

Harșovschi anunță că proiectul său se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare convocate la solicitarea a opt consilieri locali. Ședința este programată luni, de la ora 8:30.

În declarația sa, fostul viceprimar susține că proiectul urmărește să îi despăgubească pe sucevenii care au plătit pentru locurile de parcare și să le ofere, ca măsură compensatorie, încă un an de gratuitate.

„Luni, 19 octombrie, la ora 8:30, vom vedea dacă interesele sucevenilor sunt mai importante decât jocurile politice!

La solicitarea a 8 consilieri locali, în condițiile în care Vasile Rîmbu pare să nu accepte regulile democratice, a fost convocată o ședință extraordinară a Consiliului Local Suceava, cu mai multe proiecte pe ordinea de zi, printre care și proiectul meu privind restituirea banilor plătiți pentru parcări și acordarea unui an de gratuitate, ca măsură compensatorie.

Este un proiect corect, prin care doresc să îndrept o nedreptate! Sucevenii trebuie să își primească banii înapoi și să beneficieze, timp de încă un an, gratuit, de locul de parcare pentru care au plătit, nu ca acum, când acesta poate fi ocupat de oricine!

Se anunță un weekend plin. Deja a început convocarea consilierilor „la bucată”.

Luni vom vedea cine rămâne „în picioare” și cât de mult contează sucevenii în fața jocurilor de culise ale lui Vasile Rîmbu & Co.

Dincolo de partide și de interese politice, este vorba despre respectul față de suceveni, despre drepturile lor democratice și despre banii lor!”, a declarat fostul viceprimar al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi.