Abonamentul anual pentru parcările de domiciliu din municipiul Suceava ar putea scădea de la 500 la 100 de lei, în urma unui proiect de hotărâre depus de consilierii locali PSD. Anunțul a fost făcut de consilierul local PSD Beni Atodiresei, care spune că social-democrații vor vota inițiativa alături de o parte dintre liberali.
Potrivit acestuia, reducerea ar fi o corecție necesară, în condițiile în care sucevenii se confruntă cu creșteri importante ale taxelor și impozitelor locale.
„Împreună cu colegii din PNL vom vota reducerea costului abonamentului de la 500 de lei la 100 de lei pentru parcările de domiciliu. Pe fondul creșterilor excesive ale taxelor și impozitelor în Suceava, proiectul depus de consilierii PSD face o corecție justă raportată la realitate, astfel încât cetățenii să resimtă cât mai puțin efectele acestei situații precare”, a transmis Beni Atodiresei pe pagina sa de Facebook.
Mesaj după ședința PNL
Consilierul PSD a revenit cu o nouă postare după ședința PNL de joi, 15 octombrie, în care și-a exprimat sprijinul pentru viceprimarul liberal Daniel Ungurian și pentru colegii săi din Consiliul Local. Atodiresei a afirmat că nu va accepta ca deciziile legislativului local să fie influențate de interese private.
„În Suceava se votează și se susțin doar acele proiecte care fac bine sucevenilor! Politica și administrația din Suceava nu se fac prin corupție, intimidări, grobianisme și ticăloșii morale. Atenție mare! Nu faceți voi regulile în orașul tuturor”, a scris consilierul local.
Acesta a mai spus că își dorește colaborarea între consilieri, indiferent de partid, pentru inițierea și susținerea unor proiecte în beneficiul cetățenilor.
Proiectul parcărilor, nou punct de tensiune
Viceprimarul Daniel Ungurian susține proiectul privind reducerea abonamentului, poziție care îl nemulțumește pe primarul Vasile Rîmbu, suspendat din PSD până în iulie anul viitor.
Joi seară, liderul interimar al PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a anunțat că liberalii îl vor susține pe Vasile Rîmbu la alegerile pentru Primăria Suceava din 2028. Balan a avertizat totodată că membrii PNL care nu respectă deciziile partidului și colaborează cu PSD pe proiecte neagreate de liberali, cum sunt viceprimarul Daniel Ungurian și consilierul Lucian Harșovschi, se situează în afara partidului.


