Doi indivizi au ajuns în arest după ce au luat 100 de lei de la un tânăr pentru patru cafele

Doi bărbați, de 38 și 25 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii suceveni, fiind cercetați pentru șantaj și tâlhărie calificată. Potrivit anchetatorilor, unul dintre ei ar fi amenințat în repetate rânduri un tânăr pentru a obține bani, iar ulterior, împreună cu celălalt suspect, l-ar fi constrâns să le dea 100 de lei, bani folosiți pentru cumpărarea a patru cafele.

Cazul a început în decembrie 2025, când un tânăr de 26 de ani din municipiul Suceava a reclamat la Poliție că a fost amenințat de un bărbat pe care îl cunoștea din vedere.

Incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 6 decembrie, în stația TPL „Gara Burdujeni”. Potrivit sesizării, bărbatul i-ar fi cerut 50 de lei, iar după ce tânărul i-a spus că nu are bani asupra sa, l-ar fi amenințat că va intra peste el în casă și îi va tăia degetele. De asemenea, ar fi amenințat că îi va face rău prietenei sale.

Tânărul a mers la Poliție și a povestit că persoana respectivă îi cerea în mod repetat bani. Atunci când nu avea ce să îi dea, bărbatul ar fi recurs la amenințări pentru a-l constrânge.

Suspectul a fost identificat în ziua următoare, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani din Dolheștii Mici, care locuia fără forme legale în municipiul Suceava. Anchetatorii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere și au dispus o expertiză criminalistică a vocii, probe care au contribuit la documentarea faptei.

Prins în flagrant în timp ce ar fi cerut bani pentru cafele

La aproape un an de la prima sesizare, polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant. Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 14 octombrie 2026, în jurul orei 09:30, tânărul s-a întâlnit în fața unui magazin de pe strada Jean Bart din Suceava cu cei doi bărbați.

Suspecții ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a acestuia și l-ar fi amenințat, cerându-i bani. Unul dintre ei ar fi imitat o lovitură de cuțit, fără să aibă un cuțit asupra sa, iar apoi i-ar fi verificat buzunarele.

Tânărul avea asupra sa 400 de lei, în bancnote de câte 100 de lei, care fuseseră fotografiate în prealabil de anchetatori. În urma presiunilor fizice și verbale, acesta ar fi cedat și i-ar fi dat unuia dintre bărbați o bancnotă de 100 de lei.

Cu banii primiți, cel de-al doilea suspect ar fi cumpărat patru cafele de la magazinul din apropiere.

În urma probelor administrate, la 15 octombrie a fost extinsă urmărirea penală pentru tâlhărie calificată, în legătură cu incidentul din 14 octombrie.

Ambii suspecți au fost reținuți

Vineri, 16 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și cu sprijinul jandarmilor, au pus în executare două mandate de aducere.

Cei doi bărbați au fost audiați, iar ulterior s-a dispus reținerea lor pentru 24 de ore.

Cercetările continuă pentru șantaj și tâlhărie calificată, urmând să fie stabilită răspunderea penală a fiecăruia. Cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.