Tinerii care au ieșit din sistemul de protecție pot primi indemnizație lunară. Banii se acordă retroactiv din aprilie, în anumite condiții

Tinerii din județul Suceava care au părăsit sistemul de protecție specială și nu au beneficiat până acum de indemnizația lunară pot solicita acest sprijin financiar. Potrivit noilor prevederi legale, în anumite condiții, banii pot fi acordați retroactiv începând cu 10 aprilie 2026.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava atrage atenția că măsura se adresează tinerilor cărora le-a încetat sau le-a fost revocată măsura de protecție specială, indiferent dacă au fost găzduiți în centre rezidențiale, în plasament la o familie sau la o persoană fizică ori la un asistent maternal profesionist.

Pentru a beneficia de indemnizație, tinerii trebuie să aibă cel mult 26 de ani, să își continue studiile într-o formă de învățământ prevăzută de lege sau să fie angajați și să nu primească deja acest sprijin financiar.

Termen special pentru plata retroactivă

Ordinul MMFSS nr. 1277 din 14 septembrie 2026, publicat în Monitorul Oficial la 16 septembrie 2026, introduce prevederi privind acordarea retroactivă a indemnizației.

Astfel, tinerii care îndeplineau condițiile de acordare la data de 10 aprilie 2026 pot primi banii începând cu această dată, dacă depun cererea în cel mult 60 de zile lucrătoare de la publicarea ordinului. Îndeplinirea condițiilor trebuie dovedită prin documente care atestă continuarea studiilor sau existența unui loc de muncă la data respectivă.

Cererile pot fi depuse și după expirarea acestui termen, însă, în acest caz, indemnizația se acordă doar începând cu luna în care este depusă solicitarea, fără plata retroactivă.

Unde se depun documentele

Cererea și actele necesare trebuie depuse la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Suceava. Dosarul poate fi transmis atât pe hârtie, cât și în format electronic.

Documentele necesare sunt:

  • cererea tip;
  • acte care dovedesc continuarea studiilor sau contractul de muncă;
  • documente eliberate de DGASPC Suceava care atestă că solicitantul a beneficiat de o măsură de plasament.

DGASPC Suceava precizează că îi poate sprijini pe tinerii care au părăsit sistemul de protecție prin eliberarea documentelor necesare pentru completarea dosarului.

Informații suplimentare pot fi obținute de la sediul DGASPC Suceava, de pe bulevardul George Enescu nr. 16, la numărul de telefon 0731 199 601, alocat special pentru aceste solicitări, sau la adresa de e-mail [email protected].