Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane s-a produs sâmbătă după-amiază, 24 octombrie, pe raza comunei Dolhești. Poliția Municipiului Fălticeni a fost alertată prin apel la 112, în jurul orei 14:20, cu privire la evenimentul rutier din satul Dolheștii Mari.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni, care a stabilit dinamica accidentului.
Din cercetări a reieșit că, în jurul orei 14:15, un bărbat de 33 de ani, Marcel G., în timp ce conducea o autoutilitară marca Iveco pe DJ 208, din direcția Dolhești către Dolhasca, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de depășire. În acel moment, vehiculul a intrat în coliziune directă cu un autoturism marca Audi, condus de Carmen Elena M., care se afla staționat regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului.
În urma impactului au rezultat trei victime, care au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri:
-
Carmen Elena M. (șoferița autoturismului Audi) – diagnosticată cu contuzii la cot și genunchiul drept;
-
Darius Andrei M. (pasager în autoturismul Audi) – a suferit un atac de panică;
-
Marcel G. (șoferul autoutilitarei Iveco) – diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral (TCC) ușor.
Amboii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs coliziunea.


