Biciclist de 83 de ani, rănit într-un accident la Gura Humorului. A circulat pe contrasens pe o stradă cu sens unic

Un bărbat în vârstă de 83 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs marți dimineață, pe strada Sfântul Gavril din Gura Humorului, după ce bicicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism.

Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs în jurul orei 09:28. Biciclistul se deplasa dinspre strada Sfânta Maria către hotelul Best Western, pe un sector de drum cu sens unic, pe direcția interzisă circulației sale.

În aceste condiții, bicicleta a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar dinspre hotelul Best Western către strada Sfânta Maria.

În urma impactului, biciclistul a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea conștienței și o plagă superficială. Acesta a fost transportat la Spitalul din Gura Humorului, unde a primit îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat.

Ambii participanți la trafic au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor preliminare, că accidentul s-ar fi produs din cauza biciclistului, care a circulat pe un sector de drum cu sens unic, din direcția interzisă.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.