Senatorul AUR de Suceava Virgiliu Gheorghe Vlaescu îi solicită premierului Luca Niculescu să precizeze când vor fi deblocate proiectele finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și când va crește rata de absorbție a fondurilor europene clasice. Parlamentarul susține că numeroase investiții sunt blocate din cauza lipsei finanțării, iar ritmul de utilizare a fondurilor europene destinate dezvoltării regionale rămâne scăzut.
Într-o interpelare adresată prim-ministrului, senatorul atrage atenția că dezbaterea publică din ultima perioadă s-a concentrat asupra PNRR și SAFE, în timp ce situația fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune pentru perioada 2021-2027 a fost lăsată în plan secund.
Potrivit datelor invocate de parlamentar, rata de absorbție a fondurilor europene clasice ar fi ajuns la 35,6%, în timp ce Programele Regionale, destinate dezvoltării județelor, ar înregistra o medie de aproximativ 19,6%. În același timp, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene estimează că rata globală de absorbție a fondurilor de coeziune va depăși 40% până la sfârșitul anului 2026.
Senatorul reclamă și blocajele înregistrate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care Guvernul finanțează proiecte de infrastructură locală, precum rețele de apă și canalizare, distribuția gazelor naturale și modernizarea drumurilor.
Acesta subliniază că programul este finanțat de la bugetul de stat, nu din fonduri europene, însă problemele de finanțare afectează direct derularea investițiilor în comunitățile locale.
Conform informațiilor prezentate în interpelare, creditele bugetare alocate programului pentru anul 2026 s-ar fi epuizat încă din 11 septembrie, iar Ministerul Dezvoltării ar fi suspendat temporar primirea unor noi cereri de decontare din partea primăriilor, până la o viitoare rectificare bugetară.
Totodată, parlamentarul face referire la mecanismul prin care primăriile și consiliile județene care își asumă o cofinanțare de 20% din fonduri proprii pot beneficia de prioritate la plăți. El avertizează că întârzierile financiare riscă să ducă la blocarea unui număr mare de investiții și amintește de prelungirea până la sfârșitul anului 2027 a termenului pentru contractele de finanțare vizate de modificările legislative recente.
„Din informațiile pe care le avem, pe unele proiecte Anghel Saligny nu s-au mai făcut plăți din luna mai 2026”, susține senatorul.
În acest context, Virgiliu Gheorghe Vlaescu îi cere premierului să comunice un calendar concret pentru reluarea finanțărilor și pentru accelerarea absorbției fondurilor europene.
„La ce dată veți debloca proiectele Anghel Saligny? La ce dată va crește gradul de absorbție al fondurilor europene clasice?”, sunt întrebările adresate de senator șefului Guvernului.


