Lanțul autohton de restaurante Mesopotamia marchează în aceste zile împlinirea a 16 ani de la debutul activității sale, pornite în toamna anului 2010 la Suceava de antreprenorul Sebastian Tătărîngă.
Ceea ce a început pe plan local cu o rețetă axată pe ingrediente proaspete, carne de curcan rotisată și panino preparat zilnic din aluat necongelat a devenit între timp una dintre cele mai extinse rețele românești din segmentul său: 90 de unități (88 în marile orașe din țară și două la Budapesta), peste 1.700 de angajați și o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 90 de milioane de euro raportată pentru 2025. În plus, compania a mizat exclusiv pe operare directă, refuzând modelul francizelor tocmai pentru a controla strict standardele de calitate din fiecare locație.
Pentru că Suceava reprezintă punctul de plecare al afacerii, aniversarea celor 16 ani este marcată distinct în județ, printr-un program extins la două zile de campanii promoționale 1+1 destinate comunității locale:
- Vineri, 30 octombrie (exclusiv în Suceava și Rădăuți):
- La orice Piatto mare comandat, al doilea este oferit gratuit din partea casei;
- Primii 100 de clienți primesc gratuit o cafea.
- Sambata, 31 octombrie (la nivel național, cu beneficiu local):
- Promoția Doner mare 1+1 gratis în toată rețeaua;
- La Suceava și Rădăuți, primii 100 de clienți primesc gratuit o clătită Meso Café.
După un deceniu și jumătate de extindere continuă, parcursul început la Suceava demonstrează că un proiect antreprenorial dezvoltat pe plan local poate deveni un reper național, păstrând neschimbate principiile fondatoare și încrederea comunității alături de care a crescut.



